RUGĂCIUNEA LUI ISUS

– O, Doamne, care stăpânești cerurile, s-a rugat domnul Hannon, Îți mulțumim că ne-ai scos din mizeria nelegiuirii și ne-ai transformat în descendenți ai Tăi!

Traducerea? „Dumnezeul universului, Îți mulțumim că ne-ai salvat din păcat și că ne numești copii ai Tăi!”

Unii oameni folosesc cuvinte ciudate atunci când se roagă, cuvinte pe care nu le-ar folosi vreodată în oricare alt context. Ne pot face să fim confuzi sau să ne pierdem atenția, cum s-a întâmplat cu ucenicii lui Isus. Îi auzeau mereu pe liderii religioși rugându-se, dar au observat că rugăciunile lui Isus erau diferite. Așa că L-au rugat pe Isus să îi învețe să se roage.

Citește Matei 6:5-13

Ce fel de rugăciune i-a învățat Isus pe ucenicii Săi?

Isus le-a spus urmașilor Săi câteva adevăruri. Le-a spus să nu se roage în public doar pentru atenție și le-a mai spus că rugăciunile lungi nu primesc răspunsuri mai bune din partea lui Dumnezeu decât cele scurte. Apoi le-a oferit ucenicilor Săi un fel de tipar pe care să îl urmeze. Nu le-a zis:„Spuneți aceste cuvinte” – deși nu este nimic în neregulă cu lucrul acesta –, ci „rugați-vă cam în felul acesta”.

Ceea ce i-a învățat – Rugăciunea Domnească – are mai multe părți: „Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău”. Aceasta este lauda – transmite că oamenii ar trebui să recunoască sfințenia lui Dumnezeu. „Ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri.” Aceasta este pocăința – ceri iertare pentru păcate.

Celelalte rugăminți sunt exemple de cereri. Unele sunt cereri spirituale: „Vie Împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ” cere ca Dumnezeu să conducă în viețile noastre și în lume. „Nu ne duce în ispită” este asemănătoare. Cere ca Dumnezeu să împiedice răul, să ne îndepărteze de el. O altă cerere este mai practică: „Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi” înseamnă a cere lucrurile necesare pentru a supraviețui în această lume – hrană, o locuință, îmbrăcăminte, un loc de muncă, ajutor la școală, armonie în familie și prieteni buni.

Exemplul lui Isus de rugăciune este unul direct, menit pentru urechile lui Dumnezeu, nu pentru impresionarea oamenilor. Rugăciunea Lui este cutezătoare; vorbește cu Dumnezeu ca și cu un Tată, având încredere că va primi răspuns. Rugăciunea Lui este simplă. Sare peste cuvintele sofisticate și cere direct lucrurile de care avem nevoie.

Iată dar cum trebuie să vă rugaţi: „Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău; vie Împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ…”
Matei 6:9,10

 

Kevin Johnson
Kevin Johnson
Cu o experiență de lucrător pentru tineret, editor senior de cărți de non-ficțiune și pastor profesor, el este acum consultant de carieră în Minnesota, ajutând oamenii să facă următorii pași îndrăzneți în muncă și viață. Kevin este căsătorit cu Lyn și au trei copii mari.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor