Femeia bolnavă de 12 ani

Isus a întins mâna, S-a atins de el și a zis: „Da, vreau, fii curățit!” Îndată a fost curățită lepra lui. Matei 8:3

Când avem o suferință, sperăm că va trece de la sine. Apoi, dacă vedem că boala nu se vindecă, începem să investigăm, ne interesăm pe la prieteni, mergem la un cabinet medical, facem analize mai simple, apoi mai complexe și, la fiecare etapă, sperăm că vom găsi leacul. Ne speriem dacă observăm că medicii pun diagnostic diferit, ca și cum nu ar cunoaște boala, și începem să avem îndoieli, chiar teamă. Femeia care a venit pe ascuns la Mântuitorul cu gândul să se atingă de haina Lui a trecut prin acest calvar al speranțelor și al deznădejdii timp de doisprezece ani. A fost pe la toți doctorii cunoscuți, pe la tot felul de vindecători, a cheltuit toți banii ei și încă nu se vindecase. Îți poți imagina că timp de doisprezece ani suferi de o boală necunoscută și medicii nu îți dau vreo speranță sau un tratament care să te ajute? În fiecare zi, cu fiecare vizită la un nou medic, disperarea ei creștea. A apărut zvonul că Cineva poate vindeca orice boală. E firesc să ai dubii, să te gândești că e imposibil și că vei fi iar dezamăgit dacă începi să ai iar speranțe. Totuși, disperarea și dorința de vindecare au mânat-o spre locul unde avea să Îl vadă. Probabil știi deja că a fost vindecată chiar în clipa când s-a atins de El.

Să revenim la această perioadă lungă de timp, cam cât durează să parcurgi școala de la clasa întâi până la terminarea liceului, în care să fii mereu bolnav și să nu știi nici măcar ce boală ai. Nu-i așa că pierderea credinței este foarte posibilă? Cum să mai crezi că, după atâția ani în care te-ai luptat cu o slăbiciune din viața ta, ar mai putea exista vreo șansă? Noi, de regulă, abandonăm după primele încercări și după primul an. Ea este o lecție despre speranță, despre luptă continuă și despre căutarea lui Dumnezeu. În sinea ei, simțea că dacă L-ar întâlni pe Dumnezeu, i-ar fi binevoitor și ar salva-o. Adevărul este că nu s-a înșelat deloc.

De gândit astăzi:

E posibil să suferi de mai multă vreme de ceva ce te macină (în corpul sau în sufletul tău). Probabil că ai trecut deja prin episoade de îngrijorare, descurajare sau chiar depresie. Necredința se poate instala ușor când suntem dezamăgiți. Istoria acestei femei care suferea de doisprezece ani a fost scrisă tocmai pentru tine și cei ce trec prin astfel de stări. Este mesajul clar că, atunci când te vei întâlni cu Mântuitorul în rugăciune, El te va asculta, va găsi cea mai bună soluție și te va elibera.

Daniel Chirileanu
Daniel Chirileanu
Acest devoțional destinat tinerilor ne oferă rețeta reușitei în fiecare zi. Pornind de la aspecte cotidiene sau istorice, ne provoacă să gândim dincolo de obișnuit, de banal, încercând să ne aliniem viața lumii lui Dumnezeu. Regăsirea acestei lumi ne poate lumina prezentul doar în măsura în care suntem dispuși să o experimentăm. Și poate schimba viața altora doar dacă a schimbat-o mai întâi pe a noastră.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedentOchii inimii tale
Articolul următorAjutorul tău contează