Simfonia a noua. Ce auzi când nu auzi?

Căci Domnul este bun; bunătatea Lui ține în veci și credincioșia Lui, din neam în neam. Psalmii 100:5

Oda bucuriei, cunoscută și ca simfonia a noua, este una dintre cele mai renumite compoziții ale lui Ludwig van Beethoven. Mai este renumită și pentru grandiosul final coral pe versurile poetului Friedrich Schiller. Această simfonie, care a avut premiera în 1827, este actualul imn oficial al Uniunii Europene. Beethoven, fiind surd atunci când a scris simfonia, a avut nevoie de o putere mare de spiritualizare pentru a fi sigur de frumusețea simfoniei lui.

La premieră, publicul aplauda. Unii plângeau, alții jubilau. Toți aruncau pălăriile și batistele. Cu toții erau exaltați. Unii spuseseră că au primit în dar de la Dumnezeu un erou muzical pe care-l vor respecta mereu, alții râdeau sau se bucurau printre lacrimi de fericire, aplaudând apăsat. Apoi tot publicul îl ovaționa pe compozitor. Toți l-au aclamat și l-au lăudat. La final, au pornit cinci salve de zgomote cauzate de faptul că mulțimea tropăia de cinci ori. Toată sala răsuna de aplauze și urale. Toți ridicau mâinile și aplaudau. Contralto-ul Caroline Unger i-a arătat lui Beethoven mulțimea, întrucât Beethoven privea doar spre cântăreți și nu vedea gesturile publicului.

A rămas înmărmurit când a văzut entuziasmul, a înțeles atunci că scrisese opera vieții lui.

În mare măsură, noi toți semănăm cu Beethoven, suntem inconștienți de ceea ce nu putem auzi, vedea sau palpa cu simțurile noastre. Noi facem gesturi, dar nu le vedem efectele; acțiunile noastre determină niște rezultate, dar, de cele mai multe ori, noi nu le cunoaștem. Lucrăm sau spunem ceva și nu putem intui ce rezultat va produce.

Însă ar fi interesant să știm că orice lucru, mare sau mic, orice cuvânt și orice gând chiar au efecte colosale și sunt în totalitate vizibile, cunoscute de către Dumnezeu. În ceruri, în cărțile de aducere-aminte, totul este înregistrat; nicio faptă bună, niciun efort sau sacrificiu nu este trecut cu vederea. Totul este notat și va primi răsplata.

De gândit astăzi:

Nu te descuraja și nu renunța dacă nu vezi întotdeauna rodul slujirii tale sincere și discrete; nu intra în panică dacă pe rețelele de socializare nu sunt promovate fapte și inițiative bune, ci foarte multe gunoaie și lucruri negative. Dumnezeu știe totul; El contează pentru noi.

Daniel Chirileanu
Daniel Chirileanu
Acest devoțional destinat tinerilor ne oferă rețeta reușitei în fiecare zi. Pornind de la aspecte cotidiene sau istorice, ne provoacă să gândim dincolo de obișnuit, de banal, încercând să ne aliniem viața lumii lui Dumnezeu. Regăsirea acestei lumi ne poate lumina prezentul doar în măsura în care suntem dispuși să o experimentăm. Și poate schimba viața altora doar dacă a schimbat-o mai întâi pe a noastră.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor