Motor V8 HEMI

Domnul dă tărie poporului Său, Domnul binecuvântează pe poporul Său cu pace. Psalmii 29:11

Multă lume nu știe că, la începutul anilor 1900, industria auto a avut cea mai mare dezvoltare, iar experimentele erau la tot pasul. De asemenea, foarte puțini știu că în 1901 s-a născut primul autoturism hibrid (motor mixt electric+combustibil) sau că tot de pe atunci aveam deja instalație de aer condiționat, geamuri electrice sau suspensii hidraulice. Motoarele clasice au fost modificate ca un experiment și, prin lărgirea camerei de ardere a combustibilului, au devenit mai puternice. Aceste motoare numite Hemi au început să fie tot mai căutate, mai ales de iubitorii de viteză și adrenalină. Astăzi, când spui unui cunoscător că deții o mașină cu motor Hemi, ești privit ca făcând parte dintr-o categorie specială. Numele de Hemi vine de la prescurtarea procedeului de reconstrucție din interiorul motorului, adică hemispherical. Mai multe detalii tehnice sunt inutile, pentru că specialiștii știu mult mai mult, iar amatorii pot trăi destul de bine dacă nu își încarcă memoria cu niște cunoștințe de nișă.

Este însă o lecție pe care o putem extrage din tema acestui motor modificat după ieșirea din fabrică, în așa fel încât să își mărească destul de mult puterea. Întrebarea este: De ce și-ar dori cineva mai multă putere decât cea pe care a primit-o? La ce ar folosi cuiva să dețină această putere în plus? Cu niște putere în plus, ai putea să-i domini pe ceilalți, ai putea să-i ajuți pe cei în nevoie; mai multă putere ar putea salva pe cei mai slabi sau ar putea servi la abuzuri asupra altora. Omul întotdeauna și-a dorit mai mult decât a primit.

Încă din Eden, ispita adusă de șarpe a fost de acest gen: „Vrei mai mult decât ai acum, decât ți-a dăruit Creatorul? Ia din pomul oprit și vei deveni Hemi, mult mai capabil.” Omul a căzut în plasă și a accepta oferta, însă rezultatul a fost că, după o iluzorie senzație, omul și-a pierdut și puterea pe care o avea; a căzut mult sub nivelul la care era înainte de încercarea lui.

De gândit astăzi:

Cel care ne-a adus la viață și care încă ne poartă de grijă clipă de clipă a pus în noi puterea și capacitățile necesare pentru a trăi pe deplin după voia Lui, pregătindu-ne pentru viața veșnică. Visul de a găsi supraputeri, capacități paranormale sau de alt fel nu este decât o capcană. „Harul Meu îți este de ajuns”, ne asigură Dumnezeu.

Daniel Chirileanu
Daniel Chirileanu
Acest devoțional destinat tinerilor ne oferă rețeta reușitei în fiecare zi. Pornind de la aspecte cotidiene sau istorice, ne provoacă să gândim dincolo de obișnuit, de banal, încercând să ne aliniem viața lumii lui Dumnezeu. Regăsirea acestei lumi ne poate lumina prezentul doar în măsura în care suntem dispuși să o experimentăm. Și poate schimba viața altora doar dacă a schimbat-o mai întâi pe a noastră.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor