Opturi la poligon

Așa vorbește Domnul: „Dacă te vei lipi iarăși de Mine, îți voi răspunde iarăși şi vei sta înaintea Mea.” Ieremia 15:19

Orice abilitate se dezvoltă în timp și prin folosire. Uneori este nevoie de inițiere pentru ca apoi să poți dezvolta ceva. Cei care se pregătesc să obțină un permis de conducere pentru mașină sau motocicletă trebuie să parcurgă niște cursuri: teorie, legislație și practică (poligon și circulație prin oraș). Examenul cuprinde probe din toate trei domeniile.

În cadrul antrenamentului de la poligon, mai ales când te pregătești să conduci o motocicletă, un segment de pregătire foarte important este cel numit „opturi”. Cei care s-au apropiat de o motocicletă știu că una dintre tehnicile de căpătâi este aceea de a ține bolidul respectiv, mult mai greu decât un om (poate cât 3-4 oameni), în echilibru. Greutatea proprie nu este suficientă ca să contrabalanseze și să mențină echilibrul, deci trebuie învățată tehnica de a folosi centrul de greutate al motorului în favoarea ta. Exercițiul numit opturi este cel care te ajută să deprinzi păstrarea echilibrului, înclinarea și revenirea în timpul mersului. De obicei, acest exercițiu le iese bine elevilor când virează la stânga, dar nu mai este la fel de ușor în cazul virajului invers. Nu le reușesc la fel de bine ambele viraje. Instructorul studiază mișcările, observă unde este dificultatea și grupează exercițiile ca să repare deficiențele văzute. Când trebuie să repeți de mai multe ori un exercițiu, o manevră, înseamnă că acolo ai nevoie de ajutor pentru a deveni la fel de capabil ca și în punctele tale tari. Nu ești deranjat de insistența instructorului, dimpotrivă, ești recunoscător.

De gândit astăzi:

Dacă din partea unui instructor de conducere auto accepți cerința de a repeta iar și iar, până înveți bine un exercițiu, de ce te superi atât de repede când Învățătorul divin îți cere să repeți un lucru până îl deprinzi cum trebuie?

Daniel Chirileanu
Daniel Chirileanu
Acest devoțional destinat tinerilor ne oferă rețeta reușitei în fiecare zi. Pornind de la aspecte cotidiene sau istorice, ne provoacă să gândim dincolo de obișnuit, de banal, încercând să ne aliniem viața lumii lui Dumnezeu. Regăsirea acestei lumi ne poate lumina prezentul doar în măsura în care suntem dispuși să o experimentăm. Și poate schimba viața altora doar dacă a schimbat-o mai întâi pe a noastră.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor