Numărul desăvârșirii

Domnul nu Se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbește ochii, dar Domnul Se uită la inimă. 1 Samuel 16:7

În concepția obișnuită a creștinilor, se știe că unele numere au semnificații speciale, datorită folosirii acestora cu predilecție într-un domeniu. Numărul șapte apare de foarte multe ori în legătură cu Dumnezeu și cu lucrările Lui.

Câteva exemple: zilele săptămânii create de Dumnezeu sunt șapte; în corabie trebuiau să intre câte șapte perechi din animalele curate; șapte zile au trecut de la intrarea lui Noe în corabie până când a început ploaia; la sanctuar era un sfeșnic cu șapte brațe; în cartea de la finalul Bibliei, totul este în serii de câte șapte – scrisori, biserici, plăgi etc.

Acesta este motivul pentru care, asociat fiind cu Dumnezeu, numărul șapte a devenit un simbol al desăvârșirii; tot ce a făcut Dumnezeu este perfect și deplin, desăvârșit.

Desăvârșirea, la rândul ei, a devenit pentru oameni ceva foarte important. Foarte mulți oameni caută desăvârșirea. Porunca lui Dumnezeu spune: „Voi fiți dar desăvârșiți, după cum și Tatăl vostru cel ceresc este desăvârșit”.

Există însă două concepții diferite cu privire la desăvârșire: o parte dintre credincioși consideră că omul trebuie să devină la fel de desăvârșit cum este Dumnezeu și, în acest caz, poate fi mântuit, altfel nu are șanse; iar a doua categorie de oameni consideră că nicio ființă omenească, oricât de antrenată ar fi, nu poate, prin eforturi și forțe proprii, să atingă și să păstreze desăvârșirea. Prin urmare, mântuirea sa începe chiar cu ajutorul primit de la Dumnezeu pentru a deveni din ce în ce mai bun, până la atingerea nivelului de desăvârșire deplină.

De gândit astăzi:

Te va ajuta să înțelegi corect desăvârșirea dacă meditezi la acest lucru: Noi suntem ucenici ai lui Isus; un ucenic este desăvârșit dacă ascultă cu toată priceperea și cu puterea lui de începător de instrucțiunile Maestrului Său. Încă nu este în totul ca Maestrul lui, dar, în statutul lui de ucenic, este desăvârșit. Va fi și un moment când se va încheia ucenicia și va putea fi desăvârșit cu alt statut.

Daniel Chirileanu
Daniel Chirileanu
Acest devoțional destinat tinerilor ne oferă rețeta reușitei în fiecare zi. Pornind de la aspecte cotidiene sau istorice, ne provoacă să gândim dincolo de obișnuit, de banal, încercând să ne aliniem viața lumii lui Dumnezeu. Regăsirea acestei lumi ne poate lumina prezentul doar în măsura în care suntem dispuși să o experimentăm. Și poate schimba viața altora doar dacă a schimbat-o mai întâi pe a noastră.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedentDragostea de Tată
Articolul următorConsecințele neascultării