Doi sau trei martori

Ferice de cel ce îngrijește de cel sărac, căci în ziua nenorocirii Domnul îl izbăvește. Psalmii 41:1

Formula este consacrată chiar de către Dumnezeu. Este vorba de mărturia împotriva cuiva sau despre ceva. În cazul mărturiei, este important să existe doi sau trei martori, pentru a se evita erorile judiciare, acțiunile rău intenționate sau părtinitoare. Regula de cel puțin doi martori era indiscutabilă în legislația poporului Israel. Doar cuvântul cuiva împotriva unei persoane nu era suficient. În acest fel, oamenii din poporul Israel erau protejați împotriva abuzurilor. Nu avea importanță dacă judecătorul era mare-preot sau împărat, ori un demnitar de rang înalt; audierea martorilor era obligatorie și nu putea fi susținută o acuzație dacă cel puțin două persoane nu mărturiseau același lucru.

Au fost situații când, împotriva voinței lui Dumnezeu, oamenii au încălcat principiul și au provocat tragedii imposibil de reparat. Totuși, Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.

Un caz celebru s-a petrecut pe vremea regelui Ahab, care, pentru a obține o bucată de vie pe care o dorea dintr-un moft, a permis soției lui să mituiască doi martori. Aceștia au declarat o minciună și au favorizat uciderea nevinovatului Nabot. Dar femeia și soțul său au avut parte de un final incredibil de rușinos.

Altă situație și mai cunoscută este cea petrecută în fața lui Caiafa și a judecătorilor Mântuitorului înainte de răstignirea Lui. Niște martori mincinoși au declarat ceva dictat de preoți, cu scopul clar de a obține condamnarea Celui pe care un păgân, cum era Pilat, L-a declarat nevinovat. Știm că cei care au acceptat și au contribuit la realizarea acelui simulacru au avut la rândul lor un sfârșit mai mult decât rușinos.

Principiul judecății stabilit de Dumnezeu rămâne valabil chiar și în societatea actuală.

De gândit astăzi:

Dreptatea este un act la care creștinii nu doar că sunt chemați să contribuie, dar sunt avertizați, în mod expres, să nu strice prin minciuna lor dreptul cuiva. Gândește-te puțin mai mult la porunca a noua: „Să nu mărturisești strâmb împotriva aproapelui tău!”

Daniel Chirileanu
Daniel Chirileanu
Acest devoțional destinat tinerilor ne oferă rețeta reușitei în fiecare zi. Pornind de la aspecte cotidiene sau istorice, ne provoacă să gândim dincolo de obișnuit, de banal, încercând să ne aliniem viața lumii lui Dumnezeu. Regăsirea acestei lumi ne poate lumina prezentul doar în măsura în care suntem dispuși să o experimentăm. Și poate schimba viața altora doar dacă a schimbat-o mai întâi pe a noastră.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor