Rol secundar

Domnul este încet la mânie şi bogat în bunătate, iartă fărădelegea şi răzvrătirea, dar nu ține pe cel vinovat drept nevinovat. Numeri 14:18

Actorul Walter Brennan a primit Premiul Oscar pentru rol secundar de trei ori, în anii 1936, 1938, 1940. Niciodată nu a fost premiat pentru cel mai bun actor în rol principal. Dar s-a spus despre el că, avându-l ca partener de scenă, era aproape imposibil ca cineva să nu strălucească. Unii oameni au darul incredibil de a-i pune în lumină pe ceilalți. Există, din păcate, prea puțini oameni care au capacitatea și modestia de a proiecta lumina asupra celor de lângă ei. Deși ar putea juca rolul principal, ei acceptă cu bucurie să fie în umbră. Un astfel de om a fost Ioan Botezătorul. Ucenicii și simpatizanții săi îl provocau să se autodeclare Mesia și să culeagă osanale, dar el, într-o umilință incredibilă, declara peste tot: „eu nu sunt vrednic să-I leg încălțămintea din picioare”, „eu sunt doar glasul celui ce strigă în pustie” și magnifica declarație: „Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micșorez.”

Unde mai poți întâlni o asemenea atitudine? În ce lume mai poți găsi un credincios atât de umil? Despre el, Mântuitorul a folosit expresia prin care îl ridica deasupra tuturor slujitorilor Săi. Ioan nu a candidat la niciun concurs și nu s-a luptat pentru niciun loc pe podium. Crezul lui și caracterul cu totul special l-au însoțit până în clipa martiriului său într-o temniță necunoscută din administrația lui Irod. Nu a lăsat testamente sau moșteniri, ci doar mărturia unei vieți ca o capodoperă în cinstea Dumnezeului pe care L-a slujit cu onoare.

Dintre toate exemplele de slujire, acesta este cel mai posibil și cel mai greu. Dar o legătură în modestie și dependență cu Mântuitorul nostru ne poate transforma din nominalizați inutili în premianți coechipieri cu Salvatorul lumii.

De gândit astăzi:

Citește încă o dată scurta relatare despre Ioan Botezătorul, vezi cuvintele lui clare și pline de modestie, gândește-te cât de convingător ar fi fost dacă dorea să profite de pe urma notorietății și a credibilității de care se bucura în rândul oamenilor. Crezi că i-a fost foarte ușor să se învingă pe sine și să nu alerge după locul întâi? Lasă lectura despre acest erou al modestiei să mai stingă ceva din stocul de ambiții personale.

Daniel Chirileanu
Daniel Chirileanu
Acest devoțional destinat tinerilor ne oferă rețeta reușitei în fiecare zi. Pornind de la aspecte cotidiene sau istorice, ne provoacă să gândim dincolo de obișnuit, de banal, încercând să ne aliniem viața lumii lui Dumnezeu. Regăsirea acestei lumi ne poate lumina prezentul doar în măsura în care suntem dispuși să o experimentăm. Și poate schimba viața altora doar dacă a schimbat-o mai întâi pe a noastră.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor