Făgăduința pentru azi – 25 noiembrie

„Îmi vei arăta cărarea vieții; înaintea Feței Tale sunt bucurii nespuse și desfătări veșnice, în dreapta Ta.” – Psalmii 16:11

Lumina pătrunde cu dificultate prin apă, astfel încât culorile se modifică în funcție de adâncime. Așa se face că, la o adâncime de 25 de metri, sângele nu se vede roșu, ci verde. Cu cât filtrele sunt mai multe și mai consistente, cu atât lumina devine mai difuză și mai denaturată. Chiar și ochelarii noștri de vedere sunt un filtru care într-o oarecare măsură denaturează lumina.

Întotdeauna deplasarea prin locuri necunoscute a fost motiv de stres și chiar îngrijorare. Oamenii se rătăcesc foarte ușor în localități necunoscute, dar și în situații necunoscute, inedite. Dacă, din punct de vedere rutier sau geografic, o eventuală rătăcire se rezolvă întorcându-ne o mică distanță sau ocolind pe la următoarea intersecție, în ce privește situațiile de viață în care ne-am pierdut de la traseu, mai ales în domeniul spiritual, regăsirea drumului bun poate să însemne eforturi, resurse multe și, mai ales, disponibilitatea de a recunoaște că am greșit sau că avem nevoie de ajutor. Nu poți reveni dintr-o rătăcire dacă nu te clarifică cineva cu privire la drumul bun. Dumnezeu Se oferă mereu să fie ghidul nostru, dar acest lucru presupune să nu ne mai credem prea deștepți, să recunoaștem că avem nevoie de călăuzire și să acceptăm ca El să ne însoțească în călătorie. Aceste lucruri nu ne sunt foarte la îndemână. Ele fac parte din maturizarea noastră de creștini și copii ai lui Dumnezeu.

Provocare

Singuri, în mod sigur nu am putea reuși, dar se pare că durează destul de mult până când acceptăm și noi acest lucru. El totuși așteaptă. I-ai putea scurta așteptarea?

Daniel Chirileanu
Daniel Chirileanu
Acest devoțional destinat tinerilor ne oferă rețeta reușitei în fiecare zi. Pornind de la aspecte cotidiene sau istorice, ne provoacă să gândim dincolo de obișnuit, de banal, încercând să ne aliniem viața lumii lui Dumnezeu. Regăsirea acestei lumi ne poate lumina prezentul doar în măsura în care suntem dispuși să o experimentăm. Și poate schimba viața altora doar dacă a schimbat-o mai întâi pe a noastră.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video