Făgăduința pentru azi – 22 noiembrie

„Mai înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale te cunoșteam, (…) Eu te pusesem deoparte.” – Ieremia 1:5

Incredibil! Majoritatea florilor au ambele tipuri de organe reproducătoare. Cu toate acestea, nu se pot reproduce singure. Ele trebuie să atragă insectele, uneori chiar și păsările. Apoi începe o uimitoare poveste de dragoste la distanță. Așa se naște o nouă plantă.

Când ne confruntăm cu dificultăți sau cu dileme, avem sentimentul că Dumnezeu nu știe cine suntem ori că nu prea mai știe ce probleme am avut sau avem. Simțim cumva nevoia să Îi spunem detalii prin care să-I actualizăm povestea noastră. Ne este destul de greu să acceptăm ideea că, deși suntem una dintre miliardele de persoane de pe lume, El e capabil să gestioneze informațiile și să Se ocupe de fiecare în parte. Nu e vorba despre o atenție distributivă excelentă, ci despre o calitate mai presus de aceasta, pe care doar Dumnezeu o are. În plus, noi nu Îi suntem cunoscuți doar de când am venit pe lume sau de când am început să ne rugăm și să avem o relație cu El. Ne știe de dinainte de a ne naște, știe absolut totul despre noi și faptele cele mai ascunse și gândurile și frământările și temerile; știe absolut tot. Nu trebuie să ne simțim urmăriți sau spionați de Dumnezeu, ci mai degrabă ar trebui să fim liniștiți și încrezători, El are totul în mână.

Provocare

Fă un efort de memorie și încearcă să identifici prima amintire conștientă din viața ta, ceva ce îți aduci aminte foarte clar din copilărie. Apoi gândește-te că Dumnezeu are amintiri cu tine de mult mai multă vreme.

Daniel Chirileanu
Daniel Chirileanu
Acest devoțional destinat tinerilor ne oferă rețeta reușitei în fiecare zi. Pornind de la aspecte cotidiene sau istorice, ne provoacă să gândim dincolo de obișnuit, de banal, încercând să ne aliniem viața lumii lui Dumnezeu. Regăsirea acestei lumi ne poate lumina prezentul doar în măsura în care suntem dispuși să o experimentăm. Și poate schimba viața altora doar dacă a schimbat-o mai întâi pe a noastră.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedentAz elvakultság veszélye
Articolul următorDuhul Sfânt și filipenii