Făgăduința pentru azi – 11 noiembrie

„Veți cunoaște adevărul, și adevărul vă va face slobozi.” – Ioan 8:32

Dacă vrei să privești Soarele, nu-l privi niciodată direct! Nici cu ochiul liber, nici cu luneta. Retina ochiului uman nu poate rezista la atâta lumină. O soluție bună este un telescop echipat cu filtre speciale. Nici măcar eclipsele nu pot fi privite cu ochiul liber fără a ne pune în pericol.

Treptat, treptat, Dumnezeu a descoperit minții noastre adevărul cu privire la istoria lumii, legat de căderea noastră și în mod special cu privire la planul de salvare de la moarte. Dacă ar fi adus dintr-odată toată lumina, ar fi fost năucitor pentru mintea noastră și am fi fost incapabili să urmărim desfășurarea etapelor mântuirii și împlinirea profețiilor făcute tocmai pentru încurajarea credinței în providență. Însă, de la început, totul a fost prezentat ca o lecție prin intermediul jertfelor și al ceremoniilor din sanctuar. Apoi, la momentul potrivit, a venit Mesia în persoană și S-a dat ca jertfă, iar noi am putut privi și înțelege cât de mult a costat alegerea păcatului și ce preț trebuia plătit pentru iertare. Este foarte clar că unele părți și mai profunde cu privire la marea luptă dintre Dumnezeu și Lucifer ne vor fi explicate și prezentate abia atunci când mintea noastră va fi în stare să privească ansamblul cosmic și abia atunci vom vedea în lumină deplină tot drumul pe care am fost conduși de către Dumnezeu la mântuire.

Provocare

Alege un capitol din cartea Tragedia veacurilor și citește-l în liniște, apoi meditează la ce ai citit.

Daniel Chirileanu
Daniel Chirileanu
Acest devoțional destinat tinerilor ne oferă rețeta reușitei în fiecare zi. Pornind de la aspecte cotidiene sau istorice, ne provoacă să gândim dincolo de obișnuit, de banal, încercând să ne aliniem viața lumii lui Dumnezeu. Regăsirea acestei lumi ne poate lumina prezentul doar în măsura în care suntem dispuși să o experimentăm. Și poate schimba viața altora doar dacă a schimbat-o mai întâi pe a noastră.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor