Făgăduința pentru azi – 17 august

„Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi!” – Matei 5:6

Şarpele-de-tufiş nu poate fi ţinut în captivitate pentru simplul motiv că refuză cu încăpăţânare să mănânce, şi atunci ori moare, ori este eliberat.

Foamea este una dintre cele mai mari forţe din viaţa noastră. Un om flămând este capabil să comită infracţiuni sau violenţe cumplite. În pustie, Satana a mizat pe puterea foamei Mântuitorului când L-a întâmpinat cu propunerea de a-Şi procura pâini transformând în mod egoist pietrele. Un om flămând este mai vulnerabil, dar şi mai receptiv la ceea ce se întâmplă. Vorbim de foamea fizică, nevoia de alimente. Când ne referim la foamea spirituală, lucrurile stau cu totul diferit. Din firea noastră, noi nu simţim nevoia după hrană spirituală. Omul păcătos respinge învăţătura pentru suflet şi rareori vrea să asculte. Doar prezenţa şi influenţa Duhului Sfânt produc acel sentiment de nevoie şi de goliciune, determinându-l pe om să vrea Cuvântul lui Dumnezeu. De la noi înşine socotim că supravieţuim foarte bine şi fără să trecem prin procesul neprihănirii. Abia când relaţia noastră cu Dumnezeu devine apropiată vom simţi că ne lipsesc curăţia Lui şi credinţa care ne aduce pace. Ideal ar fi să ne decidem într-un fel: ori pe deplin cu Dumnezeu şi neprihănirea Lui, ori pe cont propriu, goi în suflet şi fără o mască a prefăcutei credinţe.

Provocare

Analizează viaţa ta şi vezi în ce domeniu ai cea mai mare nevoie de ajutor din partea Domnului; roagă-te special pentru acel aspect.

Daniel Chirileanu
Daniel Chirileanu
Acest devoțional destinat tinerilor ne oferă rețeta reușitei în fiecare zi. Pornind de la aspecte cotidiene sau istorice, ne provoacă să gândim dincolo de obișnuit, de banal, încercând să ne aliniem viața lumii lui Dumnezeu. Regăsirea acestei lumi ne poate lumina prezentul doar în măsura în care suntem dispuși să o experimentăm. Și poate schimba viața altora doar dacă a schimbat-o mai întâi pe a noastră.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor