„Sufletul nostru nădăjduieşte în Domnul; El este ajutorul şi scutul nostru.” – Psalmii 33:20
Trafic greu pe orbita Pământului. Terra este încercuită de 450 de sateliţi şi aproape 150 000 de resturi de rachete vechi. Ele sunt rezultatul cursei spaţiale pentru obţinerea unui loc extraterestru în domeniul telecomunicaţiilor şi nu numai. Efectele unor ciocniri spaţiale cu un simplu şurub rătăcit în cosmos poate să ducă la străpungerea unui vehicul spaţial şi să omoare echipajul acestuia. Din clipa în care am ieşit pe uşa casei şi până când revenim, ne putem expune sau ne întâlnim cu tot felul de pericole. Traversarea străzii, urcarea în autobuz sau parcarea maşinii, întâlnirea cu necunoscuţi sau semnarea unor documente, toate sunt lucruri ce pot decurge fără probleme sau pot lua turnuri neaşteptate.
Mici amănunte pot deturna o zi sau chiar o perioadă mai lungă. Fără ocrotirea lui Dumnezeu nu suntem în siguranţă orice am face şi oricât de prevăzători am fi. Nu ţine totul numai de atenţia noastră, există şi alţi oameni care iau decizii în mod liber, iar deciziile lor ne pot afecta şi pe noi. Nu trebuie să ne considerăm în siguranţă decât dacă L-am rugat pe Dumnezeu să ne fie scut şi ocrotire.
Provocare
Gândeşte-te că, prin deciziile şi acţiunile tale de azi, vei interfera cu destinul altora; deci cântăreşte legerile de mai multe ori şi cu multă responsabilitate.