„Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci Domnul Dumnezeul tău este cu tine în tot ce vei face.” – Iosua 1:9
Unele plante pot fi folosite pentru a ţine la distanţă dăunătorii. Muştele fug de măcriş, lavandă şi mentă; ţânţarii nu suportă lămâia, muşcatele şi menta; furnicile fug de frunze de roşii şi de coji de lămâie. Dumnezeu a creat soluţii simple pentru orice problemă posibilă. Nu le folosim din necunoaştere, ceea ce este scuzabil, dar, de multe ori, şi din dorinţa de a găsi o rezolvare mai sofisticată şi, eventual, mai costisitoare. Decât să folosim nişte plante simple, pe care le avem oricum la îndemână, mai bine cumpărăm un spray sau alte soluţii toxice, pentru că, nu-i aşa, lucrurile bune costă!!!
Dar mai grav este că aplicăm acest sistem şi la probleme de natură sufletească ori relaţională. Spre exemplu: dacă am greşit, un simplu „Iartă-mă!” ar rezolva o posibilă supărare încă din faşă, dar noi preferăm mai întâi să pledăm cu argumente, apoi cu dezbateri şi ajungem la jigniri, iar în cele din urmă la conflicte foarte ample. În loc să rezolvăm simplu o problemă, ajungem la tribunal şi ne complicăm existenţa. În foarte multe domenii Dumnezeu ne aşteaptă cu soluţii incredibil de eficiente şi la îndemână, indiferent din ce domeniu este nevoia noastră. Trebuie doar să ne lăsăm învăţaţi.
Provocare
Caută pe YouTube câteva clipuri cu soluţii şi idei simple la diverse probleme complicate. Nu-ţi va veni să crezi câte există.