Făgăduința pentru azi – 14 iulie

„Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul (…) şi vă va descoperi lucrurile viitoare.” – Ioan 16:13

Datorită sprintenelii cu care se mişcă şi pentru faptul că poate ieşi din apă, chiar se ridică în aer, peştele-zburător este foarte greu de capturat, dar răpitorii marini experimentaţi urmăresc traseul peştelui-zburător şi îl prind atunci când acesta reintră în apă. Îl urmăresc până în locul unde se ridică din apă şi îl aşteaptă atunci când cade. În cădere îi este imposibil să îşi mai schimbe traseul, devenind astfel o victimă sigură. O soluţie de siguranţă ar fi să nu mai iasă din apă, să nu mai sară, însă el nu se poate abţine.

Creatorul a pus în fiecare dintre noi capacitatea de a detecta posibile pericole, şi ceea ce numim „bun-simţ” ne opreşte de la gesturi care ar dăuna altora sau chiar nouă. Totuşi, noi, în dorinţa noastră de a trece limite, nu ne oprim de fiecare dată acolo unde începe ceva care ne compromite şi, treptat, devenim „curajoşi” în a încălca diferite graniţe. Pe terenul convingerilor şi al principiilor trebuie să avem în vedere şi faptul că nu doar lipsa noastră de atenţie ne pune în pericol, ci şi ademenirile celui care ne vrea distruşi (Satana). El ştie cu ce să ne ademenească şi apoi ne aşteaptă ca, atunci când cădem, să-i devenim victime. Dacă Îl vom ruga pe Duhul Sfânt să ne inspire şi astăzi, vom fi protejaţi de orice capcană.

Provocare

Analizează şi vezi în ce domeniu ai căzut împins de Satana. Notează acel domeniu şi decide să-l eviţi total pe viitor.Când zăreşte un duşman în depărtare, în loc să fugă, struţul se ghemuieşte şi îşi ascunde capul sub aripi sau în nisip, stând nemişcat. Duşmanul crede că e o piatră şi pleacă. Dar vânătorii experimentaţi nu pleacă întotdeauna foarte repede, iar pasărea uriaşă ajunge să se dea de gol.

Într-un fel, noi, oamenii, ne asemănăm cu struţii, numai că ne comportăm astfel când ne confruntăm cu un pericol sau o problemă foarte mare. Noi avem momente când ne prefacem că problema pe care trebuie să o rezolvăm nu există. Este modul nostru de a ne proteja. Doar că acest mod nu conduce la nimic bun. De regulă, problemele nu se rezolvă singure, iar dacă sunt amânate, tind să se agraveze. Soluţia ascunsului cu capul în nisip aduce mai multe bătăi de cap şi mai multă complicaţie. În plus, duşmanul, în cazul în care ne prefacem că nu există, nu este prea impresionat de naivitatea noastră; el are răbdare şi va savura momentul când revenim la realitate. Atunci când se apropie o dificultate, un creştin se prezintă cu ea la Dumnezeul lui şi se roagă pentru o rezolvare cât mai promptă şi cât mai bună. Dumnezeu chiar ne ajută în dificultăţile noastre, nu amâna să vii la El, orice te-ar frământa.

Provocare

Priveşte calendarul tău şi vezi ce ai tot amânat de mult timp. Astăzi este momentul să rezolvi acel lucru.

Daniel Chirileanu
Daniel Chirileanu
Acest devoțional destinat tinerilor ne oferă rețeta reușitei în fiecare zi. Pornind de la aspecte cotidiene sau istorice, ne provoacă să gândim dincolo de obișnuit, de banal, încercând să ne aliniem viața lumii lui Dumnezeu. Regăsirea acestei lumi ne poate lumina prezentul doar în măsura în care suntem dispuși să o experimentăm. Și poate schimba viața altora doar dacă a schimbat-o mai întâi pe a noastră.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video