„Mai mult, îţi voi da şi ce n-ai cerut.” – 1 Împăraţi 3:13
În familia potârnichilor, masculul procură hrană şi apoi, curtenitor, se preface că scapă hrana din cioc tocmai în faţa alesei sale. În acest fel o convinge să primească ceea ce a reuşit să aducă, fără ca aceasta să aibă reţineri. Şi când te gândeşti că e vorba de nişte păsări.
Dumnezeu ascultă cu atenţie rugăminţile noastre. El aude chiar şi ceea ce nu rostim. Aude gândurile noastre şi înţelege dorinţele neexprimate. Nu de puţine ori am constatat că un lucru ne trebuia, dar noi nici nu realizasem nevoia, deci nu l-am cerut, şi totuşi l-am primit. Pentru o clipă am realizat că era un cadou, dar, din comoditate ori din slăbiciune, poate nici măcar nu am mulţumit cum trebuie. Dumnezeu nu oferă daruri incomplete, ci întotdeauna mai adaugă ceva peste deplin. El ar vrea să pună cât mai multe binecuvântări, dar noi nu golim prea mult inima noastră, programul nostru şi folderul nostru cu proiecte. Unde să mai pună dacă totul este ocupat? Nu uita, deci, când te rogi, să laşi loc în rugăciunea ta şi pentru surplusul pe care El ar vrea să îl aducă. Nu insista pentru anumite răspunsuri, roagă-L să facă aşa cum ştie că e cel mai bine. Vei avea o mare surpriză dacă vei învăţa să-I dai libertate de răspuns lui Dumnezeu. Vei primi infinit mai mult decât ştii tu să ceri.
Provocare
În mod sigur ştii pe cineva care nu are posibilităţi materiale. Fă-i un dar, însă ai mare grijă să nu umileşti ori să tratezi de sus acea persoană. Gândeşte-te bine.