Făgăduința pentru azi – 2 iunie

„«Puneţi-Mă astfel la încercare», zice Domnul oştirilor,«şi veţi vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor şi dacă nu voi turna peste voi belşug de binecuvântare.»” – Maleahi 3:10

Ploaia – un curent de aer cald duce umiditatea în atmosferă. Sus, vaporii de apă se adună în picături (se condensează). Această masă de picături de apă şi gheaţă este norul. Când picăturile se măresc, norul „explodează” şi dă drumul la ploaie. Până ajung la noi, picăturile se pot încălzi din nou şi uneori beneficiem de un duş natural plăcut.

Nu ştim în ce fel alege Dumnezeu să ofere binecuvântări şi nici nu cunoaştem toate criteriile după care ia decizia de a revărsa lucruri bune în viaţa cuiva. Ştim că atunci când face acest lucru îl face într-un mod neaşteptat, gratuit şi ireproşabil. Pentru Dumnezeu nu este important cât de vizibile sunt binecuvântările, El vrea să ofere totul pe deplin. Are nevoie de porţi deschise şi inimi care să primească ceea ce aduce. Nu cantitatea şi nici meritele noastre, ci bunătatea Lui nemărginită contează. Deosebit de interesant este faptul că binecuvântările sunt personalizate pentru fiecare primitor. El ştie ce avem nevoie, când şi cum. Pregăteşte totul în cel mai mic detaliu. Astăzi are în mod sigur ceva pregătit pentru tine. Roagă-te să observi intenţia Lui şi să primeşti cu bucurie ceea ce ţi-a pregătit.

Provocare

Dacă ai posibilitatea, ajută pe cineva dintre prietenii tăi să observe şi să realizeze binecuvântările pe care le-a primit. Încurajează-l la recunoştinţă.

Daniel Chirileanu
Daniel Chirileanu
Acest devoțional destinat tinerilor ne oferă rețeta reușitei în fiecare zi. Pornind de la aspecte cotidiene sau istorice, ne provoacă să gândim dincolo de obișnuit, de banal, încercând să ne aliniem viața lumii lui Dumnezeu. Regăsirea acestei lumi ne poate lumina prezentul doar în măsura în care suntem dispuși să o experimentăm. Și poate schimba viața altora doar dacă a schimbat-o mai întâi pe a noastră.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video