„Un om credincios este năpădit de binecuvântări.” – Proverbele 28:20
„Măsurarea vieţii omului nu este în funcţie de timp, ci de buna ei folosire. Doar o viaţă trăită pentru alţii este o viaţă care merită trăită.” – Octavian Paler
Este greu să stabilim noi, ca oameni, cine este şi cine nu este credincios, pentru că inima omului o cunoaşte doar Dumnezeu. Din acest motiv, ceea ce putem face noi este să privim spre inima noastră. Şi aşa este un proces destul de greu, dar sunt mai multe şanse. Introspecţia poate fi făcută dacă Îi cerem ajutor Duhului Sfânt. Putem exersa autoevaluarea. În fiecare seară privim retrospectiv ce am realizat în timpul zilei şi mai ales ce ne-a motivat să facem acele lucruri sau gesturi. Din motivaţii putem descoperi cum este inima noastră. În ochii lui Dumnezeu sunt mai importante motivele decât rezultatele în sine; pentru oameni sunt importante performanţele. Pe noi ne impresionează rezultatul, nu procesul în sine. Din acest motiv nu avem rezistenţă atunci când schimbările şi progresul nostru durează. Noi apreciem momentele de vârf, în timp ce Dumnezeu umple de importanţă fiecare clipă şi orice etapă pe care o parcurgem. El vrea să ne umple de sens fiecare pas din viaţa noastră, inclusiv paşii de astăzi.
Provocare
Scrie o listă cu cele mai recente cinci binecuvântări primite de la Dumnezeu. Vezi în ce măsură ai putea răsfrânge una dintre ele şi asupra altei persoane.