„Dumnezeu este stânca mea la care găsesc adăpost, scutul meu şi puterea care mă mântuieşte.” – 2 Samuel 22:3
Lichenul-de-piatră, considerat o plantă inferioară, măruntă, are o forţă de vindecare foarte bună. Se prepară sub formă de decoct, pulbere, tinctură. Vindecă dureri de gât, bronşită, pneumonie, gripă, amigdalită, faringită cronică, ganglioni inflamaţi, slăbiciune corporală etc.
Atunci când este în discuţie vindecarea noastră de orice fel, fizică sau spirituală, Dumnezeu foloseşte mijloace dintre cele mai simple şi aparent obişnuite. El nu face minuni şocante doar de dragul spectacolului. El ne vindecă de o boală în etape, uneori cu paşi mărunţi, deşi ne-am dori să se rezolve lucrurile peste noapte. Alege cele mai banale întâmplări şi cele mai nepretenţioase metode pentru vindecarea şi reabilitarea noastră. Trimite slujitori ai Săi medici sau simpli prieteni, care se lasă folosiţi în lucrarea Sa. Nu înţelegem modul Lui de a proceda, însă, dacă alegem să ne încredem în iubirea Lui, vom simţi că cea mai bună cale este cea aleasă de înţelepciunea Sa divină. Dacă ai un motiv de îngrijorare, cere-I Lui să te vindece aşa cum ştie El cel mai bine. Vei fi surprins de rezultat.
Provocare
Informează-te cu privire la importanţa plantelor medicinale şi fă un plan ca în sezonul potrivit să colectezi acele plante.