Făgăduința pentru azi – 27 februarie

„În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său.” – Efeseni 1:7

Un săpun care încetează să facă clăbuc, odată ce constată că hainele au fost deja curăţate, ar putea economisi milioane de litri de apă. Ei bine, acum cercetătorii de la Universitatea din Queensland au descoperit o substanţă care ar face inutilă clătirea, bulele de săpun desprinzându-se singure de pe haine, odată ce acestea au fost curăţate. Este vorba de chimie avansată.

Când ne simțim pătați şi mânjiți de păcatele noastre vizibile sau mai puțin vizibile, avem sentimentul că toată lumea ştie situația şi fie ne izolăm, fie încercăm să ne mascăm lucrurile. Din nefericire, avem uneori tendința să ne ascundem chiar de Dumnezeu. Uităm că El ne cunoaşte în detaliu. În procesul de curățire a gândurilor şi a simțămintelor noastre, cel mai important pas este să recunoaştem starea în care suntem, apoi să-I mărturisim lui Dumnezeu. Doar după ce ne mărturisim păcatul, Mântuitorul poate acționa ca Mijlocitor în favoarea noastră.

Provocare

Curăță astăzi ceva, la propriu: spală maşina familiei, spală hainele pentru sezonul următor, curăță camera ta sau măcar bucătăria.

Daniel Chirileanu
Daniel Chirileanu
Acest devoțional destinat tinerilor ne oferă rețeta reușitei în fiecare zi. Pornind de la aspecte cotidiene sau istorice, ne provoacă să gândim dincolo de obișnuit, de banal, încercând să ne aliniem viața lumii lui Dumnezeu. Regăsirea acestei lumi ne poate lumina prezentul doar în măsura în care suntem dispuși să o experimentăm. Și poate schimba viața altora doar dacă a schimbat-o mai întâi pe a noastră.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video