O comunitate globală

Şi au izbucnit cu toţii în lacrimi, au căzut pe grumazul lui Pavel şi l-au sărutat, căci erau întristaţi mai ales de vorba pe care le-o spusese el, că nu-i vor mai vedea faţa. Şi l-au petrecut până la corabie. – Faptele apostolilor 20:37-38

Când stră-străbunicii mei au imigrat din nordul Germaniei în sudul Braziliei, la începutul anilor 1870, ei şi-au luat rămas-bun de la părinţi şi de la rude, ştiind că nu îi vor mai vedea niciodată. De atunci, mijloacele de comunicare şi transport s-au îmbunătăţit semnificativ şi au devenit mai accesibile. Revoluţia cibernetică a schimbat complet modul în care relaţionăm cu alţi oameni.

Pe 28 octombrie 2003, studentul Mark E. Zuckerberg, de la Universitatea Harvard, cu ajutorul a trei prieteni, colegi de clasă, au publicat un site web nou, numit „Facemash”. Zuckerberg a intrat în reţeaua de securitate a Universităţii Harvard şi a copiat pozele de pe ID-ul studenţilor folosite în internate şi le posta în perechi de câte două, permiţând vizitatorilor să aleagă dintre cei doi cine era hot şi cine nu. Acel site web oglindea comunitatea fizică a celor de acolo, cu identităţile lor reale.

Pe 4 februarie 2004, Zuckerberg a lansat la Harvard reţeaua socială „Facebook”. În luna următoare, reţeaua s-a extins şi la Stanford, Columbia şi Yale; apoi şi la alte universităţi. În cele din urmă, la nivel global.

Pe 28 ianuarie 2015, Timothy Stenovec anunţa deja: „Acum Facebook-ul este mai mare decât cea mai mare ţară de pe pământ.” La acea vreme, reţeaua avea deja 1,39 miliarde de logări în fiecare lună – pentru a verifica noutăţile, a comunica cu prietenii şi pentru a vedea pozele – mai mult decât toată populaţia Chinei.

Lumea noastră modernă a devenit o comunitate globală imensă. Simţământul tradiţional de singurătate care derivă din distanţele geografice şi separarea fizică a scăzut semnificativ cu ajutorul reţelelor sociale. În loc să îţi iei rămas-bun pentru totdeauna de la familie şi prieteni, aşa cum a făcut Pavel în Fapte 20:37-38, putem de acum să spunem: „Să păstrăm legătura cât voi fi plecat.” Cu ajutorul Facebook-ului şi al altor reţele sociale, putem chiar să ne găsim prietenii vechi şi să reluăm legătura cu ei.

Ca creştini adventişti care cred în apropiata revenire a lui Hristos, putem folosi reţelele sociale pentru a socializa, atât timp cât nu petrecem prea mult timp. Dar totodată ar trebui să propunem idei creative de a scurta distanţa dintre prietenii noştri şi Mântuitorul nostru Isus Hristos.

Gândeşte-te cum ai putea să faci acest lucru!

Alberto Timm
Alberto Timm
Autorul acestui devoțional „Un nou început în fiecare zi”, Alberto Timm își dorește ca fiecare zi a acestui an nou să îţi aducă o experienţă mai profundă cu Domnul şi Mântuitorul nostru minunat, Isus Hristos!

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video