Râuri de apă vie

Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura. – Ioan 7:38

În lume există fluvii imense, dar niciunul nu poate fi comparat cu giganticul Amazon, cel mai mare dintre toate fluviile. Deşi pe malurile sale trăiau multe triburi indigene, Amazonul a fost „descoperit” în februarie 1542 de exploratorul şi conchistadorul spaniol Don Francisco de Orellana. Luat de curent în aval, el a ajuns până la Oceanul Atlantic în 26 august 1542. De atunci, Amazonul a captivat interesul multor exploratori, inclusiv al lui Theodore Roosevelt şi Jacques Cousteau.

Cu un bazin de aproximativ 1 100 afluenţi, Amazonul varsă în Oceanul Atlantic aproximativ 6 591 kilometri cubi de apă pe an. Mai mare decât următoarele şapte, ca mărime, fluvii independente la un loc, acesta reprezintă aproape 20% din toate revărsările globale de fluvii. Dar asta nu este tot.

Pe 17 august 2011, la Congresul Internaţional al Brazilian Society of Geophysics din Rio de Janeiro, Valiya Hamza şi Elizabeth Tavares Pimentel au detaliat descoperirea unui fluviu subteran care curgea la kilometri adâncime sub marele râu Amazon. Datele ştiinţifice sugerează că acest fluviu este aproape la fel de lung ca Amazonul, dar de sute de ori mai larg şi mai lent şi se revarsă în adâncimile Oceanului Atlantic.

Bazinul Amazonului este doar parte dintr-un circuit de apă mult mai vast din lume. În acel circuit, „lacul şi oceanul, fluviul şi pârâiaşul – fiecare ia pentru a dărui” (Educaţie, p. 103). Oricât de gigantic ar fi, fluviul Amazon este ceea ce este doar datorită râurilor mai mici şi chiar a pârâiaşelor care, împreună, îl hrănesc şi prin revărsarea apei în ocean. Dar chiar şi apele oceanului nu rămân întotdeauna acolo. Un procentaj semnificativ se evaporă şi apoi se întoarce pe pământ sub formă de ploaie, alimentând circuitul nesfârşit al apei.

Fie că eşti un fluviu imens sau doar un pârâiaş, nu contează. Ce contează cu adevărat este dacă îţi îndeplineşti datoria în marele plan al lui Dumnezeu. Tu şi cu mine trebuie să fim „vase şi canale ale energiei dătătoare de viaţă” care vine din Biblie” (Educaţie, p. 192). Ce binecuvântare va curge către lume dacă fiecare dintre noi ar fi un vas/canal al mesajului salvator al lui Dumnezeu!

Alberto Timm
Alberto Timm
Autorul acestui devoțional „Un nou început în fiecare zi”, Alberto Timm își dorește ca fiecare zi a acestui an nou să îţi aducă o experienţă mai profundă cu Domnul şi Mântuitorul nostru minunat, Isus Hristos!

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video