Vorbind faţă în faţă cu Dumnezeu

Domnul vorbea cu Moise faţă în faţă, cum vorbeşte un om cu prietenul lui. (Exodul 33:11)

Cum se schimbă lumea! Acum doar două sute de ani, cel mai bun mod de comunicare cu cineva era prin scrisori, care uneori ajungeau la destinaţie în trei luni, într-o ţară sau alta. Apoi a fost inventat telefonul, care a făcut posibilă comunicarea imediată. Astăzi, apelul telefonic a evoluat şi include şi apelul video.

Primul serviciu de videoconferinţă vândut a provenit de la PictureTel Corp, în 1984, dar în anii ’90 a fost posibil să se facă apeluri video doar de pe calculatoare de birou sau personale. Astăzi, în plin secol XXI, mulţumită aplicaţiilor Skype sau Facetime, noi putem vedea persoana cu care comunicăm doar cu o conexiune la internet. Aceasta facilitează comunicarea şi o face mai personală, pentru că până la urmă, nu e acelaşi lucru doar să auzi pe cineva când poţi să-l vezi şi să-l auzi în acelaşi timp.

În orice caz, oricare ar fi progresele tehnologiei şi indiferent de următoarea etapă a conversaţiei prin hologramă, pe care mi-aş dori să o experimentez, nimic nu valorează mai mult ca o conversaţie faţă în faţă.

Chiar înainte de inventarea Facetime-ului sau a Skype-ului, cineva a participat deja la o video conferinţă, şi nu cu oricine. Când mă gândesc la conversaţia faţă în faţă, nu pot să nu mă gândesc la experienţa lui Moise. El a vorbit cu Dumnezeu ca şi „cu un prieten”. Ce privilegiu extraordinar! Înainte să te grăbeşti să concluzionezi că acesta a fost un privilegiu exclusiv al lui Moise, permite-mi să-ţi spun că Iacov L-a văzut pe Dumnezeu faţă în faţă (Geneza 32:30) şi tot poporul lui Israel a avut acest privilegiu (Deuteronomul 5:4), dar asta nu e tot.

Dumnezeu a promis că în veşnicie, când marele conflict va fi încheiat, noi Îl vom vedea faţă în faţă, numele Său va fi pe frunţile noastre, El va fi Dumnezeul nostru şi noi vom fi poporul Lui (Apocalipsa 22:4).

O altă veste bună este că noi nu trebuie să aşteptăm veşnicia pentru a vorbi cu Dumnezeu într-un mod intim şi apropiat. Chiar astăzi poţi să o faci prin intermediul rugăciunii şi chiar dacă nu poţi să-L vezi faţă în faţă, tu poţi deja să ai asigurarea că El este cu tine, pentru că rugăciunea ne ridică până la Dumnezeu.

Te-ai rugat deja pentru a începe această călătorie?

#aconversacuDumnezeu #rugăciunea

Vladimir Polanco
Vladimir Polanco
Asumă-ți fiecare zi din acest an, transformând trecutul în viitor, folosind prezentul. Dumnezeu este Cel care ne poate învăța secretul măsurării timpului. Vladimir Polanco semnează cartea „#urmărește profilul 365 share” apărută la Editura Viață și Sănătate.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video