Dragoste sau atracţie

Izbăveşte-mă de asuprirea oamenilor. (Psalmii 119:134)

Pe pagina de Facebook a Revistei de Sănătate am găsit un video care mi-a captat atenţia. Mesajul începe cu fraza următoare: „Trei din zece adolescenţi mărturisesc că au experimentat violenţa în relaţiile lor premaritale.” Ţinând cont că această problemă nu afectează doar cuplurile căsătorite, sunt câteva detalii de luat în seamă pentru a defini dacă relaţia ta actuală este bazată pe dragoste sau pe atracţie. În materialul video se declară:

– Dacă viaţa ta este sub controlul lui/ei…, nu este dragoste.

– Dacă te confrunţi cu scene de gelozie…, nu este dragoste.

– Dacă nu poţi să dispui de timpul tău liber…, nu este dragoste.

– Dacă eşti forţat(ă) să faci lucruri pe care nu vrei să le faci…, nu este dragoste

– Dacă eşti subiectul abuzului verbal şi al ameninţărilor…, să nu te simţi vinovat.

Ce să faci dacă prietenul/a arată semnele de slăbiciune menţionate mai sus? Soluţia este oferită de realizatorii acestui video: „Spune stop violenţei încă de la început. Dragostea nu face rău.” Nu trebuie să cazi în capcana mortală de a crede că aceste probleme se vor rezolva când te vei căsători. Soluţia nu este să aştepţi o schimbare prin căsătorie, ci să pui capăt acestei relaţii bolnăvicioase, care riscă să te conducă la mormânt.

Dacă logodnicul/a tău/ta îţi produce mai multă durere decât iubire, este vorba probabil de o relaţie sentimentală bazată pe atracţie. Îmi place o frază scrisă de Garcia Marquez: „Nimeni nu merită lacrimile tale, iar cel care le merită, nu te va lăsa să plângi.” Deci, dacă această relaţie te face să suferi, atunci această persoană nu te merită. În mijlocul unei serii de sfaturi date celor căsătoriţi, Pavel spune clar: „Dumnezeu ne-a chemat să trăim în pace” (1 Corinteni 7:15).

În cartea sa, Trezirea dragostei, Nancy van Pelt ne spune că „dragostea are un efect pozitiv asupra persoanei; ea scoate ce e mai bun din tine, îţi dă energii proaspete, ambiţii şi interese în viaţă. Facilitează creativitatea şi dezvoltarea personală, precum şi interesul pentru cauze nobile. […] Fascinaţia, din contră, are un efect negativ asupra persoanei, care devine mai puţin eficientă, mai incapabilă de a atinge potenţialul adevărat” (p. 99). Ţinând cont de declaraţia anterioară, vei putea răspunde la această întrebare: Eşti tu îndrăgostit/ă sau doar fascinat/ă?

#dragosteautentică #logodnă

Vladimir Polanco
Vladimir Polanco
Asumă-ți fiecare zi din acest an, transformând trecutul în viitor, folosind prezentul. Dumnezeu este Cel care ne poate învăța secretul măsurării timpului. Vladimir Polanco semnează cartea „#urmărește profilul 365 share” apărută la Editura Viață și Sănătate.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor