Nu poţi fi tare prin puterea proprie

Îmi înviorează sufletul şi mă povăţuieşte pe cărări drepte, din pricina Numelui Său. (Psalmii 23:3)

La doar cinci anişori, Bobby a trebuit să înveţe ce înseamnă să te lupţi din toată puterea cu cancerul. Şedinţele de chimioterapie au făcut să îi cadă părul lui bălai şi multele tratamente care i-au fost administrate au făcut ca vindecarea să fie la fel de grea ca şi boala. În cele din urmă, după o luptă crâncenă care a durat puţin mai mult de un an, Bobby a biruit leucemia. După cum era de aşteptat, el a trebuit să se întoarcă regulat pentru vizite la oncologie, la dr. Brown, unde era supus unor controale medicale exhaustive. Într-o zi, înainte de a începe, Bobby s-a uitat la medicul lui şi a spus:

– Dr. Brown, aş putea să recit Psalmul 23 în timp ce îmi faceţi injecţia?

– Desigur – răspunse doctorul – cred că este o idee foarte bună.

În timp ce acul îi înţepa braţul firav, Bobby a recitat psalmul sub ochii plini de uimire ai întregului personal care era în încăpere.

– Aţi văzut, domnule doctor, nu am simţit nicio durere. Dumneavoastră ştiţi Psalmul 23? Aţi putea să îl spuneţi pe de rost, la fel ca mine?

– Hmm, cred că da.

– Atunci haideţi, spuneţi-l în faţa noastră, a tuturor.

Cu greu, dr. Brown a făcut tot ce a putut, încurcându-se la fiecare pasaj din psalm. Apoi, micuţul şarmant, cu capul gol, le-a spus: „Ştiţi, trebuie să învăţaţi Psalmul 23 pe de rost, pentru că de fiecare dată când îl rostiţi cu glas tare, Dumnezeu vă aude şi vă înviorează inima, pentru că nu puteţi fi tari singuri” (Bouillon de poulet pour l’âme du chrétien, pp. 198, 190).

Ce lecţie minunată ne-a lăsat acest băiat luptător, de doar cinci ani! Când nu poţi singur, caută reînviorare în făgăduinţele Cuvântului lui Dumnezeu. Mă întreb oare ce ar fi făcut micuţul Bobby dacă nu ar fi învăţat pe de rost Psalmul 23! Exemplul lui este un motiv bun ca noi să învăţăm pe de rost porţiuni din Biblie. Când vom avea cea mai mare nevoie, repetarea pasajelor biblice ne va da forţa necesară pentru a depăşi orice situaţie descurajatoare, pentru a primi o putere pe care niciodată nu o putem avea prin noi înşine. La fel ca Bobby, tu şi cu mine putem fi reînvioraţi de Sfânta Scriptură.

#citeşteBiblia #Bibliamângâie #CuvântulluiDumnezeu

Vladimir Polanco
Vladimir Polanco
Asumă-ți fiecare zi din acest an, transformând trecutul în viitor, folosind prezentul. Dumnezeu este Cel care ne poate învăța secretul măsurării timpului. Vladimir Polanco semnează cartea „#urmărește profilul 365 share” apărută la Editura Viață și Sănătate.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video