Girolamo Savonarola
Da, El nu va îngădui să ţi se clatine piciorul; Cel ce te păzeşte nu va dormita. (Psalmii 121:3)
Girolamo Savonarola ne-a arătat totuşi prin credinţa lui un exemplu de păstrare cu fermitate a principiilor şi de apărare a adevărului, sfidând ceea ce este cu adevărat rău. Să fim fermi în credinţa noastră!
Girolamo Savonarola s-a născut la 21 septembrie 1452 în Ferrara, fiu al lui Niccolo Savonarola, din mica nobilime locală. A studiat filosofie, muzică, medicină şi desen. La 20 de ani, a publicat prima lucrare, De ruina mundi, în care a criticat corupţia şi decadenţa societăţii. În 1474, a intrat într-o mănăstire a Ordinului Dominican. Aici a scris a doua lucrare critică, la adresa bisericii, intitulată De nuna ecclesiae.
Prestigiul lui a crescut odată cu ocuparea Florenţei de trupele regelui Carol al VIII-lea al Franţei şi alungarea de la putere a familiei Medici. S-a instituit un regim zis „democratic” în care Savonarola deţinea puterea absolută. El a luat măsuri pentru abolirea luxului. Într-un fanatism religios, a ars în public instrumente ale „păcatului”: oglinzi, produse cosmetice, haine elegante, instrumente muzicale, obiecte de artă, cărţi considerate imorale şi textele în manuscris ale cântecelor laice. Savonarola a luptat şi împotriva cultului păgân antic.
A predicat împotriva papei Alexandru al Vl-lea „Borgia” şi a Curiei romane. Modul său de interpretare a Scripturilor i-a atras acuzaţia de erezie şi excomunicarea. A fost arestat, judecat, torturat şi condamnat la moarte. După ce a fost spânzurat, trupul lui a fost ars pe rug.
Abigail Ionescu, LTA, Craiova
