Mult cu Dumnezeu

John Quincy Adams – preşedinte american

Cheamă-Mă în ziua necazului şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi! (Psalmii 50:15)

Când te gândeşti la oameni care au realizat mult în viaţă, indiferent de domeniul de activitate. Îţi dai seama ce potenţial există în om, ca fiinţă creată de Dumnezeu după chipul Său. Aminteşte-ţi pe parcursul acestei zile cine eşti şi, avându-L pe Creator ca susţinător şi călăuzitor, atinge ţinte cât mai înalte, spre slava Lui!

Născut la 11 iulie 1767, John Quincy Adams a fost avocat, diplomat, politician şi cel de-al şaselea preşedinte al Statelor Unite ale Americii. Numele de Quincy l-a primit în onoarea bunicului său, colonelul John Quincy.

La un anumit moment al vieţii lui, a fost numit ambasador al Statelor Unite ale Americii în Olanda şi Prusia. A făcut parte, de asemenea, ca reprezentant al statului Massachusetts, din Senatul SUA şi din Camera reprezentanţilor.

A fost membru al Partidului Federalist Democratic Republican, iar apoi membru al Partidului Antimasonic. Ca diplomat, Adams a fost implicat în multe negocieri internaţionale. A contribuit, în calitate de Secretar de Stat, la formularea Doctrinei Monroe.

Istoricii sunt de acord că a fost unul dintre cei mai mari diplomaţi din istoria Statelor Unite ale Americii. John Quincy Adams ne-a oferit un model al omului organizat, stăpân pe sine, cu o mare putere de convingere, care militează pentru pace şi dreptate.

Anonim, LTA, Craiova

366like
366like
„366 like” se referă în fiecare zi la o personalitate (om de valoare) care s-a născut la acea dată sau un eveniment important pentru omenire care s-a întâmplat în ziua respectivă, biografia personalităţii alese sau conținutul evenimentului respectiv; în urma acestui demers se extrage o lecție de viață, un secret pentru succes pornind de la acea (acel) persoană (eveniment). Pe lângă aceasta, se face referire la un text din Biblie pentru ziua respectivă, care se potrivește cu lecția propusă. În acest fel, fiecare zi înseamnă un like (îmi place) oferit unei persoane, dar și dorința de a fi “like” (ca și) acea persoană.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedentAjutor în încercări
Articolul următorAlege înțelept