Zbor interstelar

    Alexandru Volkov – cosmonaut

    Cei înţelepţi vor străluci ca strălucirea cerului şi cei ce vor învăţa pe mulţi să umble în neprihănire vor străluci ca stelele în veac şi în veci de veci. (Daniel 12:3)

    După cum Volkov a fost inspirat de Gagarin, n-ar fi frumos să ne lăsăm şi noi inspiraţi de cei care au călătorit în spaţiu, ajungând la tronul lui Dumnezeu? Ce-ar fi dacă, în timp ce ne gândim la experienţa lui Enoh şi llie, am face din aceasta şi visul nostru? Creştinii vor trăi o mie de ani dincolo stele şi galaxii, în prezenţa lui Dumnezeu. în curând, la revenirea lui Isus, credincioşii vor fi luaţi la cer ca biruitori. Visează azi la primul zbor al tău printre stele…

    Alexandru Alexandrovici Volkov s-a născut în data de 27 mai 1948 şi a fost un cosmonaut din fosta Uniune Sovietică, bărbatul având origine ucraineană. Volkov spunea încă de la vârsta de 13 ani că vrea să devină cosmonaut, fiind inspirat de Iuri Gagarin, primul om care a zburat în spaţiu.

    Înainte de realizarea visului său, a devenit pilot de verificare în cadrul programului spaţial sovietic. A zburat în spaţiu de trei ori. Prima dată, a zburat către staţia spaţială Salut 7 în 1985, apoi, de două ori, la bordul lui Mi-rîn (în 1988-1989, respectiv în 1991-1992). Volkov a petrecut, în cele trei ocazii, 390 de zile în spaţiu. În timpul celei de-a treia misiuni, pe când se afla pe orbită, a avut loc dezintegrarea Uniunii Sovietice, aşa că, atund când a plecat în spaţiu avea cetăţenie sovietică, iar la întoarcerea sa pe pământ, era cetăţean rus.

    Darius Şchiopu, Craiova

    366like
    366like
    „366 like” se referă în fiecare zi la o personalitate (om de valoare) care s-a născut la acea dată sau un eveniment important pentru omenire care s-a întâmplat în ziua respectivă, biografia personalităţii alese sau conținutul evenimentului respectiv; în urma acestui demers se extrage o lecție de viață, un secret pentru succes pornind de la acea (acel) persoană (eveniment). Pe lângă aceasta, se face referire la un text din Biblie pentru ziua respectivă, care se potrivește cu lecția propusă. În acest fel, fiecare zi înseamnă un like (îmi place) oferit unei persoane, dar și dorința de a fi “like” (ca și) acea persoană.

    Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

    Publicate astăzi