Mircea Eliade (13 martie 1907 – 22 aprilie 1986)
Strâng cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta! (Psalmii 119:11)
Dacă i-am întreba pe creştinii de astăzi cine este autorul lor preferat, ce-ar răspunde? Care este Autorul care le-a influenţat viaţa? Ce nume este scris în mijlocul inimii lor?
E nevoie doar de o simplă căutare pe Google a numelui Mircea Eliade pentru a găsi aproape un milion de referinţe. În orice caz, mai multe decât pentru Gică Hagi sau Nadia Comăneci.
Viaţa lui Mircea Eliade se caracterizează prin două extreme: nedisciplinatul adolescent miop, care şi-a luat cu greu corijenţele, şi ilustrul profesor de istorie a religiilor din SUA, iubit de hipioţi. Nu sunt necesare statistici pentru a măsura notorietatea lui Eliade. Stau mărturie, nu doar numeric, cele peste 30 de volume ştiinţifice, opere literare şi eseuri filosofice, traduse în 18 limbi, şi cele peste 1200 de articole publicate de acesta. Iar în timp ce faima şi emblema de mare istoric al religiilor, eseist, prozator şi profesor universitar îi sunt recunoscute cert, în spatele lor circulă şi poveştile despre elevul nesilitor ajuns savant, despre omul generos peste măsură sau despre pianistul fără public.
Pe zidul unei clădiri din Bucureşti, de sus până jos, este desenat cu spray roşu permanent conturul unei inimi. În mijlocul ei scrie: „Eliade”. Pe un forum, la o întrebare adresată liceenilor: „Care este autorul vostru român preferat?” aproape toţi au răspuns identic, fără să se inspire unul de la celălalt: Mircea Eliade.
Daniel Forray, Timişoara
