PIETRELE VOR STRIGA

Vă spun că, dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga.
Luca 19:40

Plimbările mele de dimineață cu prietena mea Thelma mă duc printr-un cartier înstărit până la o potecă pe care ne place să mergem. Apreciez frumusețea curților amenajate pe lângă care trecem și, în urmă cu câțiva ani, m-am gândit la o modalitate de a da ceva înapoi. Fiind artistă, colecționasem pietre pe care intenționam să le pictez. Curând am pictat insecte și cuvinte de încurajare pe fiecare piatră.

Într-o primăvară, am decis să strecor una sau două pietre în buzunar înainte de plimbarea noastră. Apoi, am căutat curtea potrivită în care să o așez. Mă întrebam când o vor observa proprietarii și dacă vor citi ce pictasem pe ea și o vor păstra sau o vor arunca pur și simplu. Pe măsură ce lunile treceau, am urmărit fiecare piatră în timp ce treceam pe lângă case. Uneori, piatra pictată era mutată într-un loc diferit, iar alteori dispărea cu totul.

Un an și jumătate mai târziu, prietena mea a luat cu ea o altă prietenă și pe nepoata ei de șase ani, Lilly, la plimbarea noastră. Curând, Lilly a început să fie obosită să urce dealul. Thelma s-a gândit la un joc pentru Lilly. Știind unde așezasem pietrele, i-a spus mai întâi lui Lily să caute o piatră pictată ca un șoarece, apoi un bondar. Când au ajuns după colț, ea i-a cerut să găsească o buburuză în curtea alăturată. Lilly a găsit repede buburuza și a luat-o să i-o arate bunicii sale. Chiar în acel moment, stăpâna casei s-a uitat pe fereastră și a văzut-o ținând piatra. A ieșit în fugă și le-a pus o întrebare.

„Știți de unde provine această piatră?” Thelma a spus că o prietenă o pictase și o pusese acolo. Proprietara casei a lăcrimat și a povestit că în ziua în care a observat prima dată piatra, primise un diagnostic de cancer și se simțea teribil de descurajată. Când a luat piatra și a citit: „Păstrează-ți speranța și ai pace!”, a simțit că un mesaj special a fost trimis doar pentru ea. Și-a întrebat vecinii dacă știu de unde provine piatra, dar nimeni nu a știut. „Îmi prețuiesc buburuza”, a spus ea, „și o păstrez într-un loc special pentru a-mi aminti să-mi păstrez speranța.”

Dacă Lilly nu ar fi obosit și Thelma nu ar fi venit cu ideea jocului, nu am fi descoperit niciodată impactul acelei pietre. Cred că pietrele pot vorbi cu adevărat!

autor: Judith Woodruff Williamson

Karen Pearson
Karen Pearson
Când Isus mergea alături de cei doisprezece, El le-a văzut oboseala și le-a înțeles sentimentul de copleșire. Viața în Palestina era grea sub dominația Imperiului Roman, iar liderii lor spirituali îi împovărau cu cerințe inutile. Isus le cunoștea oboseala și le-a promis: „Eu vă voi da odihnă!” (Matei 11:28). El știa că ei tânjeau după Casa și a promis: „Mă voi întoarce” (Ioan 14:3). Nu s-au schimbat multe în secolele care au trecut. Suntem obosiți. Viața este grea în climatul politic polarizat de astăzi. Nu există nimic pe această planetă risipitoare care să ne poată satisface nevoile cele mai profunde sau să ne împlinească speranțele cele mai dragi. Dar promisiunile lui Dumnezeu rămân valabile. El dă odihnă celor obosiți și ne amintește că suntem aproape de casă! „Încă puţină, foarte puţină vreme, şi Cel ce vine va veni şi nu va zăbovi.” (Evrei 10:37). Așadar, ca femei credincioase, „Să ţinem fără şovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce a făcut făgăduinţa.” (Evrei 10:23). Suntem aproape acasă!

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi