LIPSĂ

Ce este strâmb nu se poate îndrepta, și ce lipsește nu poate fi trecut la număr.
Eclesiastul 1:15

Joi dimineață a început într-un mod surprinzător de muzical, în timp ce mergeam pe ruta mea obișnuită. Aerul era proaspăt și curat, iar soarele se ridica, oferind căldură și o frumusețe aurie generoasă. Mă bucuram de natură, aproape fără întreruperi din partea mașinilor, când urechile mele au perceput un huruit și zăngănit îndepărtat. Zgomotele s-au apropiat din ce în ce mai tare, și un obiect a apărut, venind din direcția opusă. Încă scoțând acele sunete ciudate, se târa și se unduia, „dansând” pe drum.

Când duba veche, vișinie, a ajuns în câmpul meu vizual, am văzut cauza – roata din spate, pe partea stângă. Cauciucul era distrus complet. Janta, acum deformată și îndoită, se legăna și făcea zgomotul metalic în timp ce lovea asfaltul. Caroseria dubei, peticită, zgâriată și lovită, sălta și se balansa, uneori sărind și câte 15 centimetri deasupra drumului.

Șoferul continua să conducă vehiculul cât de prudent putea. Presupuneam că se îndrepta spre un atelier de anvelope. Cel mai apropiat era la aproximativ un kilometru. Am privit cum janta zdrențuită urla la fiecare contact cu șoseaua. Doar trei roți mai susțineau greutatea acestui vehicul. Una dintre roți lipsea complet. Janta nu mai putea fi îndreptată, nu mai exista cauciuc, nici aer. Avea nevoie urgentă de viață – de resuscitare la roata din spate.

Pe măsură ce șoferul înainta în căutarea unui cauciuc, a unei jante, a unei roți – a ajutorului –, am reflectat la lecția vizuală din fața mea. Lipsesc unii dintre membrii familiei noastre sau ai bisericii noastre? Sunt ei „strâmbi”? Ce facem ca să-i recuperăm pe prietenii pierduți? Dar noi? Ne ducem viețile fără „aer”? Suntem plini de zgârieturi și vânătăi? Suferim? Ce urme lăsăm? Ce am lăsat în urmă?

Cu toții avem nevoie de Cel care restaurează și face toate lucrurile noi. El ne dă un scop. Dacă încercăm să continuăm fără piesele esențiale, nu vom funcționa cum trebuie. Recunoaștem unde avem lipsuri? Isus ne poate restaura pe deplin chiar astăzi. Și vrea s-o facă, pentru că știe că nimeni nu ne poate înlocui – nici pe tine, nici pe mine.

Să venim la Isus. Doar El ne poate oferi tot ce avem nevoie.

autor: Pauline A. Dwyer-Kerr

Karen Pearson
Karen Pearson
Când Isus mergea alături de cei doisprezece, El le-a văzut oboseala și le-a înțeles sentimentul de copleșire. Viața în Palestina era grea sub dominația Imperiului Roman, iar liderii lor spirituali îi împovărau cu cerințe inutile. Isus le cunoștea oboseala și le-a promis: „Eu vă voi da odihnă!” (Matei 11:28). El știa că ei tânjeau după Casa și a promis: „Mă voi întoarce” (Ioan 14:3). Nu s-au schimbat multe în secolele care au trecut. Suntem obosiți. Viața este grea în climatul politic polarizat de astăzi. Nu există nimic pe această planetă risipitoare care să ne poată satisface nevoile cele mai profunde sau să ne împlinească speranțele cele mai dragi. Dar promisiunile lui Dumnezeu rămân valabile. El dă odihnă celor obosiți și ne amintește că suntem aproape de casă! „Încă puţină, foarte puţină vreme, şi Cel ce vine va veni şi nu va zăbovi.” (Evrei 10:37). Așadar, ca femei credincioase, „Să ţinem fără şovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce a făcut făgăduinţa.” (Evrei 10:23). Suntem aproape acasă!

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi
Articolul precedent
Articolul următor