LA VREMEA LOR

El a făcut toate lucrurile frumoase la vremea lor.
Eclesiastul 3:11

În biserica noastră, am învățat din cultura ghaneză că fiecare este păzitorul celuilalt. Asta face ca toți să se simtă ca într-o familie. Desigur, facem parte din familia lui Dumnezeu și, ca atare, suntem profund legați unii de alții. Ne place să facem fiecare ocazie specială pentru cei care sărbătoresc o zi de naștere, o căsătorie sau o binecuvântare de copil. Vrem ca aceștia să se simtă văzuți, iubiți și fericiți. De asemenea, ne strângem laolaltă atunci când cineva trece printr-o perioadă de doliu.

În mod tipic ghanez, mergem la persoana care sărbătorește sau plânge și respectăm toate tradițiile, încheind cu muzică veselă, dans și mâncare până la răsărit. Este un timp pentru râs, povești și, da, chiar pentru lacrimi, dacă este nevoie. De multe ori, râsul și lacrimile merg mână în mână în viață! Mi-aș dori să poți asista la una dintre aceste ocazii, ca să înțelegi cât de minunate sunt momentele petrecute împreună.

Anul trecut, la biserică s-au anunțat atât o nuntă, cât și o aniversare. O dublă sărbătoare! M-am simțit fericită, dar și puțin tulburată. De ce? Pentru că partea cea mai importantă a acestor evenimente este să aduci un cadou sau bani pentru persoana sărbătorită. Nu știam ce să ofer și nici nu aveam bani. Am început să mă îngrijorez, pentru că toate cadourile sunt înregistrate, iar persoana sărbătorită te va suna ulterior să îți mulțumească. Dacă nu oferi nimic, se va ști că ai venit cu mâna goală. Nimeni nu te va critica sau întreba ceva, dar vei rămâne cu sentimentul că ai dezamăgit. Așa că lipsa de resurse mă apăsa. Nu i-am spus nimic soțului meu, Adjei, știind că Tatăl nostru ceresc, care Se ocupă de toate detaliile vieții noastre, va rezolva situația.

A venit momentul să plecăm la sărbătoare, iar eu încă nu aveam nimic de oferit. În timp ce ne îmbrăcam pentru nuntă, Adjei mi-a întins un plic pe care i-l dăduse un frate la biserică. L-am deschis și înăuntru am găsit suficienți bani cât să pot dărui atât la nuntă, cât și la aniversare. Deși nu am fost surprinsă, am rămas fără cuvinte. Dumnezeu a făcut-o din nou! A luat situația mea plină de îngrijorare și „a făcut totul frumos, la timpul Lui”.

Cine este acest Dumnezeu atât de perfect și de bun? Acest Mântuitor care ne cunoaște toate gândurile și toate grijile? Îl cunoști azi? El vrea să facă toate lucrurile frumoase și în viața ta. Apropie-te! Îl vei găsi.

autor: Mabel Kwei

Debbonnaire Kovacs
Debbonnaire Kovacs
Cartea „Identitatea mea în Hristos” este un devoțional zilnic alcătuit din 365 de meditații, scris pentru a ajuta tinerii să-și descopere adevărata valoare în contextul universului lui Dumnezeu. Volumul urmărește să ofere răspunsuri la întrebarea „Cine sunt eu cu adevărat?”, ajutându-i pe cititori să-și redescopere misiunea și stilul de viață ca copii iubiți ai lui Dumnezeu, avându-L pe Isus Hristos în centrul identității lor.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi
Articolul precedent
Articolul următor