CUM SĂ GĂSEȘTI PACEA

Cine iubește viața și vrea să vadă zile bune […] să caute pacea și s-o urmărească.
1 Petru 3:10-11

În calitate de femei, suntem deseori inundate de factori societali ca teoriile de gen, patriarhatul și alte roluri tradiționale care ne sunt atribuite. Putem să ne găsim pacea în mijlocul tuturor provocărilor care ne amenință sănătatea emoțională, fizică și spirituală? Crescând patru copii mici în agitația constantă a acestei călătorii numite viață, am constatat că obținerea, trăirea și menținerea păcii par obiective greu de atins, imposibile. Mă simțeam adesea singură, frustrată, obosită și lipsită de speranță. Dar, când am început să le împărtășesc sentimentele și experiențele mele membrilor familiei și prietenelor apropiate, mi-am dat seama cât de asemănătoare erau poveștile noastre.

Am început să explorez o întrebare esențială, care, în ultimă instanță, mi-a schimbat viața. Cum găsim această stare de liniște și calm cunoscută sub numele de pace? Imaginează-ți că te afli într-o stare în care nimic din ceea ce îți scoate în cale această viață nu-ți poate lua pacea. Ai simțit vreodată această pace care depășește orice înțelegere sau încă o mai cauți?

Unul dintre versetele mele preferate din Biblie spune: „Nu vă îngrijorați de nimic, ci, în orice lucru, aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu, prin rugăciuni și cereri, cu mulțumiri” (Filipeni 4:6). În fiecare dimineață, înainte de răsăritul soarelui, găsesc pace în conversațiile mele cu Dumnezeu. Cămăruța mea îmi oferă un loc liniștit pentru aceste momente. Pauza de la activitățile de rutină în timpul Sabatului mă ajută, de asemenea, să dobândesc pacea minții, a trupului și a spiritului. „Multă pace au cei ce iubesc Legea Ta și nu li se întâmplă nicio nenorocire” (Psalmii 119:165).

Suntem făpturi atât de minunate, iar Dumnezeu a creat în noi sisteme care ne permit să știm dinainte când se amorsează o criză, astfel încât să ne putem păstra pacea. Este important să purtăm conversații importante cu persoanele cele mai apropiate de noi. Trebuie să ne amintim să ne trăim viața în Hristos și să ne punem speranța și încrederea în El. Dumnezeu nu ne promite o viață lipsită de durere și de greutăți, însă ne oferă puterea de a îndura orice luptă: „Pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile și gândurile în Hristos Isus” (Filipeni 4:7). Rugăciunea mea este să trăim experiența păcii pe care Dumnezeu ne-o dăruiește în viața noastră de zi cu zi.

Eleasia Charles

Putere pentru fiecare zi
Putere pentru fiecare zi
„Putere pentru fiecare zi” este o carte devoțională care oferă încurajare și speranță pentru orice moment al vieții, fie că este plin de bucurie sau de provocări. Cu gânduri profunde și versete inspiratoare, această carte te invită să faci un pas înapoi din agitația zilnică și să-ți găsești liniștea în prezența lui Dumnezeu. Așa cum promite Isaia 40:29, „El dă tărie celui obosit și mărește puterea celui ce cade în leșin,” acest devoțional zilnic este un ghid pentru a primi puterea și pacea de care ai nevoie, indiferent de încercările cu care te confrunți. Descoperă în fiecare zi cum Dumnezeu este prezent, gata să-ți ofere sprijinul și tăria Sa necondiționată.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Urmărește Devoționalul Video