Faceți în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni și cereri. Vegheați la aceasta cu toată stăruința și rugăciune pentru toți sfinții.
Efeseni 6:18
Când eram mică, îmi amintesc că am auzit că fiecare femeie are o dorință copleșitoare de a deveni mamă. Întotdeauna mi-au plăcut bebelușii și am admirat mamele care îi puneau în cărucioare și îi scoteau la plimbare. Am tânjit după ziua în care aveam să devin și eu mamă. Ei bine, am ales să mă căsătoresc după ce mi-am terminat toate studiile. Din fericire, viitorul meu soț a avut suficientă răbdare să mă aștepte, dându-și seama că îmi doream o experiență de căsnicie perfectă. Așa că, în cele din urmă, la douăzeci și nouă de ani, m-am căsătorit și mi-am imaginat că viața se va desfășura conform planurilor și sincronizării noastre. Visul nostru de a avea patru copii urma să devină realitate acum.
Nu a fost așa! Luaserăm viața ca pe ceva de la sine înțeles și nu ne dădeam seama că până și concepția avea nevoie de aprobarea lui Dumnezeu. Am crezut că El ne va împlini planurile și totul va fi bine. Ei bine, Dumnezeu avea alt plan. Lunile s-au transformat în ani, iar anii în aproape un deceniu, și sarcina nu se mai ivea. Am urmat toate sfaturile, am făcut tratamente pentru a concepe, dar fără niciun rezultat. Pe măsură ce anii treceau, frustrarea se intensifica, iar pentru noi era o adevărată luptă să vedem alți părinți crescându-și și iubindu-și copiii. Din fericire, Tatăl nostru milostiv ne-a oferit nepoți și nepoate pe care să-i dădăcim și să-i iubim ca pe ai noștri, chiar și până în ziua de azi.
Când părinții mei au avut un accident de circulație și nu au putut merge la biserică, tata ne-a implorat să mergem în față, la amvon, și să ne rugăm pentru el. Dumnezeu ne cunoaște toate nevoile și dorințele chiar înainte de a le cere, iar în acel Sabat anume, când am pășit în biserică, prim-diaconul ne-a invitat să participăm la o ceremonie specială de rugăciune, în cadrul căreia au fost scrise cereri, introduse apoi într-o cutie de rugăciune. Amândoi am scris cererea tatălui meu și am adăugat și cererea noastră de a avea un copil. Am povestit apoi cum ne-am vărsat necazul înaintea lui Dumnezeu și, pe tot parcursul serviciului divin, am fost asemenea Anei, care s-a suit la Cort și s-a rugat plângând (1 Samuel 1:10).
Deși am căutat în continuare asistență medicală, de data aceasta fiul nostru a fost conceput și s-a născut nouă luni mai târziu, într-o familie foarte recunoscătoare. Am format un cerc mare la spital și I-am mulțumit lui Dumnezeu în rugăciune. Doi ani mai târziu, Dumnezeu Și-a dublat binecuvântarea și ni s-a născut o fiică iubită. Dragile mele prietene, continuați să vă încredeți și să bateți la ușa lui Dumnezeu ca femeia perseverentă din Luca 18:1-18!
Caren Henry Broaster
