Scoală-te, luminează-te! Căci lumina ta vine, şi slava Domnului răsare peste tine. Căci iată, întunericul acoperă pământul, şi negură mare, popoarele; dar peste tine răsare Domnul, şi slava Lui se arată peste tine.
Isaia 60:1-2
În momentul în care scriu aceste rânduri, sunt în carantină pentru a doua oară. Prima dată a fost din precauție. De data aceasta nu mai sunt atât de sigură. Aștept rezultatele testului PCR. Simptomele sunt ușoare, așa că s-ar putea să am doar un caz extrem de sinuzită. Frica și disperarea care mă străbat, însă, mi-au lăsat un gust acru în gură. COVID-19 evocă sentimente de teamă, trauma pierderii, incertitudine, tulburare emoțională și politică.
Să te bucuri de timpul petrecut singur este un lucru, dar să fii nevoit să te izolezi de familie, să-i vezi de la distanță în propria casă pentru a-i feri de pericol, este cu totul altceva. Astăzi m-am luptat cu aceste gânduri. Îmi place să-mi am familia lângă mine, aproape.
Deși în acel moment m-am simțit singură și descurajată, am știut că nu sunt singură. Nu eram lipsită de speranță. Dumnezeu nu Își abandonează copiii în întuneric. El era chiar lângă mine, trimițând semnale prețioase ale prezenței Sale. A strălucit în singura guava coaptă din copac și a sclipit prin tânărul de la centrul medical care mi-a oferit scaunul său. Dumnezeu S-a arătat în mesajele pe care le‑am primit de la cei dragi. L-am auzit amintindu-mi de dragostea Sa în cântecele și imnurile Sabatului din acea seară. El mi-a promis că nu va opri lucrarea pe care a început-o în mine.
„Nu se vând oare cinci vrăbii cu doi bani? Totuşi niciuna din ele nu este uitată înaintea lui Dumnezeu” (Luca 12:6). El veghează asupra fiecărei vrăbii. El vede când cad. Niciuna nu trece neobservată de El. Cu cât mai mult va veghea El asupra mea?
Sora mea, Dumnezeu Se descoperă în moduri neașteptate în timpul celor mai întunecate momente ale noastre! Există puncte de lumină, dacă le căutăm cu ochii credinței. „Întoarceți-vă ochii de la ceea ce este întunecat și descurajator și priviți-L pe Isus!”* El ne va arăta calea pentru a găsi putere, speranță și bucurie pe măsură ce risipește umbrele și face să strălucească lumina Sa în inimile și în mintea noastră.
* E.G. White, Solii alese, cartea 2, p. 399.
Greta Michelle Joachim-Fox-Dyett