CALEA LUI DUMNEZEU

Nădăjduieşte în Domnul! Fii tare, îmbărbătează-ţi inima şi nădăjduieşte în Domnul!
Psalmii 27:14

Înainte de a mă pensiona, aveam serioase intenții de a mă stabili la țară. Dorința mea fusese să mă bucur de viața la țară, să respir aer curat, să cultivăm majoritatea, dacă nu chiar toată mâncarea pe care o vom consuma. Pe măsură ce anii au trecut și au apărut probleme de sănătate, ideea de a trăi la țară a devenit mai puțin dezirabilă. Le-am permis gândurilor mele să se concentreze pe „ce-ar fi dacă”. Ce se întâmpla dacă ne îmbolnăveam și nu puteam ajunge la unitatea medicală necesară pentru a ne primi îngrijirile medicale necesare? Dacă o porțiune de drum ar fi fost distrusă din cauza inundațiilor? Dacă se întrerupea curentul electric?  Multe gânduri îmi ocupau mintea, dar cel mai important gând era acela de a trebui să conduc pe un drum de țară întunecat și plini de curbe, pe ploaie.

Din păcate, am permis gândurilor insuflate în mintea mea de Satana să mă abată de la planul pe care îl avea Dumnezeu pentru mine și m-am mulțumit cu ceva mai puțin. Ne-am mutat în Georgia, Statele Unite ale Americii, când aveam o stare de sănătate precară, dar ne-am stabilizat rapid. Eram nemulțumită de locul în care aleseserăm să trăim. Am început să mă uit după terenuri de vânzare. Am găsit cel puțin trei suprafețe de teren, dar de fiecare dată când credeam că proprietatea este la îndemână apărea o problemă și devenea indisponibilă. Îmi pierdusem aproape orice speranță când, într-o dimineață de primăvară, m-am simțit impresionată să merg cu bicicleta la țară într-un alt comitat, pentru a vedea dacă pot găsi un teren de vânzare.

După ce am mers ceva timp, fără niciun rezultat, m-am îndreptat spre casă. Apoi am observat un panou cu „de vânzare”, aproape de nevăzut, pus într-un șanț. L-am contactat pe vânzător, dar prețul era cu cinci mii de dolari mai mare decât voiam să plătesc. Când am întrebat de o reducere, l-a redus imediat exact cu cinci mii de dolari, fără ca eu să menționez măcar cât eram dispusă să plătesc. Am știut că Dumnezeu a orchestrat întregul scenariu.

În timp ce reflectez la calea parcursă în achiziționarea acestui teren, trebuie să recunosc că intervenția lui Dumnezeu a fost cea care a făcut ca acest lucru să se întâmple, în ciuda obstacolelor din încercările mele anterioare de a cumpăra un teren. Prietena mea, nu îți pierde niciodată speranța! Fii perseverentă, în ciuda dificultăților, atunci când știi că Dumnezeu este Cel care te conduce. „Încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările” (Proverbele 3:5-6).

Mary Head Brooks

Putere pentru fiecare zi
Putere pentru fiecare zi
„Putere pentru fiecare zi” este o carte devoțională care oferă încurajare și speranță pentru orice moment al vieții, fie că este plin de bucurie sau de provocări. Cu gânduri profunde și versete inspiratoare, această carte te invită să faci un pas înapoi din agitația zilnică și să-ți găsești liniștea în prezența lui Dumnezeu. Așa cum promite Isaia 40:29, „El dă tărie celui obosit și mărește puterea celui ce cade în leșin,” acest devoțional zilnic este un ghid pentru a primi puterea și pacea de care ai nevoie, indiferent de încercările cu care te confrunți. Descoperă în fiecare zi cum Dumnezeu este prezent, gata să-ți ofere sprijinul și tăria Sa necondiționată.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Urmărește Devoționalul Video