UN LOC CU TOTUL ÎNCÂNTĂTOR

Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune… Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit; şi a pus acolo pe omul pe care-l întocmise.
Geneza 1:31; 2:8

Te-ai întrebat vreodată: „Doamne, ce spui?”, la încheierea meditației de dimineață? Te-ai oprit pentru a-I permite Duhului să rezume timpul petrecut împreună? Ce gând unic ai luat cu tine în timp ce te îndreptai spre o nouă zi?

„Pământul a ieșit din mâna Creatorului nespus de frumos.” Atunci, de ce a considerat El necesar să adauge această grădină specială în Răsărit? „Deși tot ceea ce făcuse Dumnezeu era de o frumusețe desăvârșită și nu părea să lipsească nimic de pe pământul pe care Dumnezeu îl crease pentru a-i face fericiți pe Adam și pe Eva, totuși El Și-a manifestat marea Sa dragoste față de ei plantând o grădină special pentru ei. (…) pentru a fi casa lor, reședința lor specială.”

În timp ce stăteam și meditam la această perspectivă a relatării Creației, Duhul Sfânt mi-a vorbit: „Copila mea, din cauza marii Mele iubiri pentru tine, ți-am pregătit acest loc frumos. Pădurile, câmpurile, peluzele, animalele și păsările – chiar și cascada și peștii – toate pentru plăcerea ta.

„Înainte de a te naște, te-am văzut aici. Emoționată la vederea căprioarelor; tăcută la cântecul păsărilor; râzând la frenezia peștilor aurii; încântată de flori, mai ales de păpădiile din primăvară; uimită de ulmul uriaș, de porumbul încolțit, de cerul larg deschis. Am văzut și durerile tale de inimă, lacrimile tale frecvente, singurătatea ta, durerea ta; cum îți găseai puterea în a fi singură în catedrala ta. Copilă, am plănuit acest lucru pentru fericirea pe care știam că o vei găsi petrecând timp în creația Mea.

Oriunde ai călători, nu există cu adevărat un loc ca acasă – acest loc special pe care l-am pregătit pentru tine. Alte locuri au unicitatea lor, frumusețea lor, în ciuda numeroaselor amintiri ale ororilor păcatului – munții zimțați, canioanele adânci, junglele pline de umiditate, calotele polare înghețate. Dar pentru tine, o grădină.”

Ceea ce am reținut pentru astăzi: „Tată, Îți mulțumesc. Chiar nu am nicio dorință de a fi sau de a merge în altă parte! Cu adevărat. Cu adevărat. Mulțumesc!”

Dar tu, sora mea în Hristos? Ce vei lua din timpul pe care îl petreci cu Domnul tău în această dimineață? Și cum vei răspunde?

E.G. White, The Signs of the Times, 9 ianuarie 1897.

Sharon Okimi

Putere pentru fiecare zi
Putere pentru fiecare zi
„Putere pentru fiecare zi” este o carte devoțională care oferă încurajare și speranță pentru orice moment al vieții, fie că este plin de bucurie sau de provocări. Cu gânduri profunde și versete inspiratoare, această carte te invită să faci un pas înapoi din agitația zilnică și să-ți găsești liniștea în prezența lui Dumnezeu. Așa cum promite Isaia 40:29, „El dă tărie celui obosit și mărește puterea celui ce cade în leșin,” acest devoțional zilnic este un ghid pentru a primi puterea și pacea de care ai nevoie, indiferent de încercările cu care te confrunți. Descoperă în fiecare zi cum Dumnezeu este prezent, gata să-ți ofere sprijinul și tăria Sa necondiționată.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Urmărește Devoționalul Video