Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc și ele vin după Mine. Eu le dau viață veșnică, în veac nu vor pieri și nimeni nu le va smulge din mâna Mea.
Ioan 10:27,28
Îmi amintesc că m-a luat de mână în timp ce își forța trupul bătrân, cu un genunchi rănit, să îngenuncheze și să se roage la patul meu. În timp ce eu, fetița, îngenuncheam lângă ea, privind-o cu atenție, știam că bunica mea avea ceva special. Când ea se ruga, erai atent. O văd și acum, cincizeci de ani mai târziu. Dar modul în care își încheia rugăciunile a fost cel care mi-a rămas în minte toată viața: „Doamne, Doamne, fă să aud mereu vocea Ta!” De atunci, a fost rugăciunea mea zilnică și, într-o zi, îi voi spune povestea despre cum mi-a salvat viața.
Într-o zi fără nori din nordul Natalului, Africa de Sud, îmi curățam grădina cu fiica mea de doi ani, în timp ce ea construia castele de nisip lângă mine. În spatele nostru, un zid de doi metri, cu un palmier mare de bambus și arbuști, ascundea un drum care mergea până în vârful unui deal. Un telefon care suna i-a întrerupt pălăvrăgeala copilărească. Era telefonul nostru fix, deoarece încă nu existau telefoane mobile. Am încercat să îl ignor, dar a continuat să sune. În timp ce mă mișcam să răspund, Duhul Sfânt m-a îndemnat să-mi iau fiica în brațe. O singură privire la mâinile ei pline de noroi și la zâmbetul ei murdar și am decis să o las în pace. M-am grăbit în bucătărie, dar, din nou, L-am simțit pe El îndemnându-mă să mă întorc și să-mi aduc fiica înăuntru. Am încercat să-l ignor, dar din nou: Du-te și adu-o cu tine!
M-am întors, mi-am luat copilul plin de noroi și m-am grăbit să răspund la telefon. „Alo?” Tăcere. Nu era nimeni la celălalt capăt al firului. L-am sunat pe soțul meu, crezând că poate a sunat el, dar asistenta lui mi-a spus că era într-o ședință. Până în ziua de azi încă mă întreb cine a sunat.
Nu voi uita niciodată ce am simțit când m-am întors în grădină și am văzut priveliștea din fața mea. Stăpânită de o frică de nedescris, puteam să văd până în vârful dealului, căci zidul de doi metri zăcea acum dărâmat la pământ. Deasupra lui, o mașină albă cu capota spartă se odihnea în locul în care, cu doar câteva clipe înainte, plivisem iarba alături de fiica mea.
Îți mulțumim, Isuse, pentru credincioșia Ta în a ne onora rugăciunile! Fie ca noi să auzim întotdeauna vocea Ta, Doamne, iar dacă nu suntem rapide în a ne încrede și a ne supune, Te rugăm să ne dai un mic imbold în direcția cea bună. Te iubesc, Doamne!
autor: Erna Steyn
