TRĂIND CU BOALA PARKINSON

Cei izbăviți de Domnul se vor întoarce și vor merge spre Sion cu cântece de biruință. O bucurie veșnică le va încununa capul, veselia și bucuria îi vor apuca, iar durerea și gemetele vor fugi!
Isaia 35:10

În 2006, în timpul unei perioade foarte stresante de gestionare a afacerii noastre de familie, am observat tremuratul lui Leon. Nu îți face griji, mi-am spus. Odată ce lucrurile se vor stabiliza mai mult, va fi bine. Dar apoi a devenit dezorientat la ieșirea de pe autostrada principală, neștiind dacă să meargă spre nord sau spre sud. Aceasta a fost o schimbare dramatică pentru cineva care putea ieși cu ușurință din orice aeroport internațional și conduce cu ușurință chiar și pe partea opusă a drumului.

Investigațiile medicale au adus vestea nefericită: „Leon are boala Parkinson”. Neurologul nu a putut spune ce impact va avea acest diagnostic asupra vieții noastre. Știam că este o boală debilitantă, care progresează cu viteze diferite pentru fiecare și care poate lua multe căi diferite. Știam, de asemenea, că funcțiile neurologice ale lui Leon vor fi afectate în mod negativ pe măsură ce boala avansează. Am adoptat o poziție de așteptare, în timp ce ne educam în legătură cu această boală.

Nu mi-am putut imagina cât de mult se va schimba viața noastră în următorii cincisprezece ani. Am privit cu îngrijorare cum abilitățile motorii ale soțului meu se diminuează treptat. Tremurăturile sale sunt acum constante. Picioarele i se blochează atunci când încearcă să meargă. Da, mi-am pierdut șoferul de cursă lungă, asistentul meu de bucătar, asistentul meu de grădinar și, sincer, am pierdut „vântul din pânzele mele”. Cu toate acestea, am dobândit o apreciere mai profundă a binecuvântărilor lui Dumnezeu în moduri care ne mențin zâmbetul. Vocea lui Leon rămâne puternică și, cel mai important, memoria lui este mai bună decât a mea. În timpul devoțiunilor noastre zilnice, ne numărăm, literalmente, binecuvântările și încercăm să le numim pe fiecare dintre ele. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru copiii noștri, Omar și Karimah, pentru familia noastră și pentru prietenii noștri, care continuă să ne sprijine.

Prietena mea, indiferent de călătoria pe care o faci astăzi, mă rog ca Dumnezeu să intervină în circumstanțele vieții tale și să reverse binecuvântări abundente în moduri inimaginabile. Fie ca inima ta să cânte de bucurie!

autor: Avis Mae Rodney

El mă știe pe nume
El mă știe pe nume
Cea mai mare dorință a noastră, femeile, este aceea de a ști că suntem văzute, cunoscute și iubite. Văzute dintre milioane, văzute dincolo de straturi și etichete. Văzute, cunoscute și iubite de Cel care ne-a dat formă în pântecele mamei noastre - de Cel care ne știe pe nume. Cea mai mare dorință a inimii Lui este ca noi să Îl căutăm, să Îl urmăm și să Îl ascultăm. Ascultați-L cu o profundă încredere! În paginile acestei cărți, vei găsi un loc liniștit în care să vă retrageți ți să vă închinați Lui. În liniște, ascultați-L șoptindu-vă numele. Sunteți văzute, cunoscute și iubite - de El!

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video