CEL MAI BUN PLAN

De altă parte, știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, și anume, spre binele celor ce sunt chemați după planul Său.
Romani 8:28

Aceia dintre noi care sunt persoane cu performanțe înalte s-ar putea să fie familiarizați cu un program încărcat și o viață plină. S-ar putea să prosperați, deoarece țintiți sus și nu lăsați să vă scape nicio oportunitate. Așa am fost și eu întotdeauna.

Acum doi ani, când familia mea s-a mutat din Nebraska în Tennessee, am început să studiez la o școală pregătitoare pentru colegiu. Planul meu pentru acel an era să fac tot ce avea de oferit școala, de la cântatul în cor până la a mă alătura echipei de acrobație.

Ceea ce nu am anticipat a fost că, în acea perioadă, am devenit atât de ocupată, încât L-am pierdut din vedere pe Dumnezeu. Nu a trecut mult timp până când am început să mă plictisesc la ora de religie, să adorm la biserică și să sar peste închinarea de dimineață. Deși aveam un grup de prieteni la școală, eram prea epuizată pentru a avea prietenii apropiate. Încet-încet, am început să mă pierd pe mine însămi din cauza programului meu prea încărcat, a urmăririi notelor bune și a realizărilor mele trecătoare. S-a ales praful de planul meu.

Când a venit vara, am început să realizez cât de nesănătoasă devenisem. Atunci am strigat cu tărie la Dumnezeu, pentru că știam că El era singurul care mă putea salva și mă putea ajuta să fac schimbările de care aveam nevoie.

A venit primul an de liceu și, deși nu știam la momentul respectiv, Dumnezeu Își punea deja în mișcare planul pentru viața mea. El m-a încurajat prin intermediul familiei și al prietenilor să reduc obiectivele mele de înaltă performanță. Și în acea perioadă, Dumnezeu mi-a dat persoana de care aveam cea mai mare nevoie – pe cea mai bună prietenă. Deși nu a fost ceea ce credeam inițial că îmi doresc, Dumnezeu mi-a dat ceea ce aveam nevoie și sunt atât de recunoscătoare că a făcut-o!

Cum arată viața ta în acest moment? Iată ce îți spune Dumnezeu: „«Căci eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi», zice Domnul, «gânduri de pace, și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde»” (Ieremia 29:11).

Este adevărat! Dumnezeu are un plan pentru tine. Mi-a luat ceva timp să învăț această lecție, dar acum știu că planul lui Dumnezeu lucrează întotdeauna spre bine. Iar planul Lui este mult mai bun decât al meu.

autor: Madeleine E. Miyashiro

El mă știe pe nume
El mă știe pe nume
Cea mai mare dorință a noastră, femeile, este aceea de a ști că suntem văzute, cunoscute și iubite. Văzute dintre milioane, văzute dincolo de straturi și etichete. Văzute, cunoscute și iubite de Cel care ne-a dat formă în pântecele mamei noastre - de Cel care ne știe pe nume. Cea mai mare dorință a inimii Lui este ca noi să Îl căutăm, să Îl urmăm și să Îl ascultăm. Ascultați-L cu o profundă încredere! În paginile acestei cărți, vei găsi un loc liniștit în care să vă retrageți ți să vă închinați Lui. În liniște, ascultați-L șoptindu-vă numele. Sunteți văzute, cunoscute și iubite - de El!

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video