ÎNCEPUTURI

Și mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înțelepciune și de descoperire în cunoașterea Lui.
Efeseni 1:17

În timp ce începem un nou an, să ne gândim puțin la ceea ce am dori să se întâmple în acest an. Luna ianuarie nu numai că marchează începutul unui nou an, ci este și ziua mea de naștere. Dumnezeu promite noi începuturi în fiecare dimineață. El este Cel care ne trezește în fiecare zi cu viață și sănătate. Niciodată sănătatea nu a avut mai multă însemnătate decât în acești ultimi ani, când COVID-19 a pus stăpânire pe lumea noastră. Avem rude și prieteni care au fost înmormântați, în timp ce alții continuă să sufere de boli de lungă durată care vor duce la moarte, dacă Dumnezeu nu intervine. Rugăciunile noastre cele mai presante sunt ca Dumnezeu să-i vindece pentru veșnicie, chiar dacă am dori să fie vindecați aici, pe pământ. Dar trebuie să avem încredere că Dumnezeu vede imaginea de ansamblu. El spune: „Gândurile Mele nu sunt gândurile voastre”, așa că trebuie să învățăm să gândim diferit. Cred că Dumnezeu vrea ca fiecare dintre noi să gândească diferit în acest nou an, în timp ce citește Cuvântul Său cu rugăciune, concentrându-se asupra cuvintelor ca și cum le-ar citi pentru prima dată.

Dumnezeu i-a inspirat pe artiștii muzicali să scrie imnuri minunate, psalmi și cântece care împărtășesc vestea bună a Mântuitorului nostru. Unele sunt pur și simplu laude la adresa lui Dumnezeu pentru ceea ce a făcut și continuă să facă în viețile noastre. Altele vorbesc despre umblarea noastră cu El și despre puterea Sa mântuitoare. Petreceți timp pentru a vă înălța vocea prin cântec spre El în fiecare zi.

Mă rog ca acesta să fie anul în care să ne implicăm mai mult în numeroasele slujbe deja existente în bisericile noastre. Sau poate că veți fi inspirate să începeți una acolo unde vedeți o nevoie în biserica sau comunitatea dumneavoastră. Rugați-vă pentru a primi direcție de la Dumnezeu. Există multe slujbe misionare care ajung la oameni acolo unde noi, poate, nu vom ajunge niciodată, cum ar fi: ADRA, Radio Mondial Adventist, SperanțaTV sau 3ABN. Alege una sau mai multe pe care să le susții financiar în acest an.

Mă rog ca fiecare dintre noi să fie binecuvântată în timp ce gândește diferit și se hotărăște să înceapă o relație mai profundă cu Mântuitorul și Prietenul nostru, Isus Hristos.

autor: Louise Howlett Driver

El mă știe pe nume
El mă știe pe nume
Cea mai mare dorință a noastră, femeile, este aceea de a ști că suntem văzute, cunoscute și iubite. Văzute dintre milioane, văzute dincolo de straturi și etichete. Văzute, cunoscute și iubite de Cel care ne-a dat formă în pântecele mamei noastre - de Cel care ne știe pe nume. Cea mai mare dorință a inimii Lui este ca noi să Îl căutăm, să Îl urmăm și să Îl ascultăm. Ascultați-L cu o profundă încredere! În paginile acestei cărți, vei găsi un loc liniștit în care să vă retrageți ți să vă închinați Lui. În liniște, ascultați-L șoptindu-vă numele. Sunteți văzute, cunoscute și iubite - de El!

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor