DRAGOSTE SCRISĂ CU MARKER

Iarba se usucă, floarea cade, dar cuvântul Dumnezeului nostru rămâne în veac.
Isaia 40:8

Se apropia ziua de naștere a nepoatei noastre. Cuvertura artizanală la care lucram, făcută să se potrivească cu o pernă primită mai înainte de la mine, nu era chiar gata. Terminasem bucățile pentru partea de sus (planificarea, poziționarea și coaserea bucăților). Apoi, o mașinărie a prins laolaltă toate bucățile: partea de sus, umplutura și dosul. Am rugat pe cineva să îmi brodeze un mesaj pentru ea, pe una din bucățile de material. Când, într-un final, a fost gata și am privit-o, admirând-o și mulțumindu-I lui Dumnezeu că cel puțin urma să o primească în luna cu ziua ei de naștere, mi-am dat seama că am sărit peste cuvântul „dragoste”. Întotdeauna includ cuvântul dragoste în aceste mesaje.

Ah, nu! În graba de a mă încadra în timp, am sărit peste acest cuvânt când i-am dat instrucțiunile doamnei care a făcut broderia. Ei bine, fără să fiu prea dezamăgită de mine, am luat un marker permanent și am scris cuvântul cu markerul. Când i-am spus băiatului nostru ce s-a întâmplat, el a părut puțin sceptic – un marker? Da, și nu mă deranja deloc pentru că dragostea a fost în fiecare efort făcut pentru a realiza cuvertura aceea artizanală.

Spre deosebire de noi, lui Dumnezeu nu I-a scăpat nimic din vedere în mesajele Lui pentru noi, nimic care să ne facă să ne îndoim sau să nu credem în Cuvântul Lui.

Probabil că fiul meu s-a gândit că după mai multe folosiri și spălări, chiar și markerul permanent se mai șterge sau se spală de tot. De-a lungul secolelor au fost făcute eforturi pentru a distruge Cuvântul, pentru a-i împiedica pe oameni să îl citească și pentru a-i micșora valoarea pentru mântuirea noastră. Chiar dacă aceste eforturi au avut izbândă, Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că putem privi la El peste tot în jur, așa că nu avem nicio scuză (Psalmii 19:1-4; Romani 1:20).

Putem ști cât de mult ne iubește Dumnezeu, dacă citim Cuvântul Lui și privim la lucrările Sale din natură. Brațele Sale întinse pe cruce ne demonstrează acest lucru și sunt o manifestare a dragostei în acțiune. Planul de mântuire al lui Dumnezeu este pentru toți. Nu putem spune că Dumnezeu nu ne iubește din cauză că a uitat să ne arate, să facă sau să scrie ceva pentru noi. Dumnezeu să binecuvânteze dorința noastră de a-L cunoaște mai bine în fiecare zi.

autor: Sharon M. Thomas

Pentru dimineți inspirate
Pentru dimineți inspirate
Când îți începi ziua căutându-L pe Tatăl în rugăciune, adu-ți aminte că El te privește de sus, te vede și te-a binecuvântat cu o nouă dimineață, o nouă zi de viață pentru El. Acest devoțional este scris de femei din lumea întreagă și urmărește să le aducă cititoarelor bucuria și frumusețea unei relații vii și zilnice cu Dumnezeu și cu ceilalți.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor