ÎNDRĂZNEALA LUI DUMNEZEU

Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre şi căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul. Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre.
Isaia 55:8,9

După moartea fratelui meu, Ron, am descoperit unul dintre dosarele lui pline cu tot felul de coli, conținând fiecare câteva cuvinte mâzgălite în grabă. Pe dată, tristețea profundă a pierderii lui se transformă în încântare! În mintea lui clocoteau deodată sute de gânduri, provocate de o carte citită, de o predică ascultată sau de o conversație cu un prieten. Iar acolo, în acel dosar, se afla o comoară de gânduri, așteptând să fie explorate. Parcă eram din nou împreună, bucurându-ne de discuțiile cu el, care te provocau să gândești. Îmi atrase atenția una dintre colile de hârtie: „Îndrăzneala: disponibilitatea de a-ți asuma riscuri serioase într-un mod neașteptat.”

Mai jos sunt gândurile lui, așa cum le-a așternut pe hârtie (totuși modificate puțin de mine pentru o mai bună înțelegere a lor).

Faraonul a zis: „Aruncați toți pruncii în Nil.” Așa că Dumnezeu l-a pus pe Moise pe apă și a ales casa faraonului, ca acesta să fie antrenat pentru cauza Sa (Exodul 2). Marea Roșie în față, armatele faraonului în spate, Israel, prins la mijloc: „Ridică-ți toiagul, Moise!” (Exodul 14). Localizarea Israelului pe preșul lumii, un popor ales/favorizat; pentru a aduce binecuvântare întregii omeniri (Deuteronomul 7:26; Ellen G. White, Profeți și regi, pp. 15–22, în orig.).

Cei 300 de oameni ai lui Ghedeon împotriva celor 15 000 de madianiți (Judecătorii 7:8).

Trimiterea corului pentru a purta lupta (2 Cronici 20).

Apoi planul cel mai îndrăzneț, cel mai plin de har, cel mai uimitor pentru tot universul dintre toate planurile. A golit tot cerul pentru a-l pune în aplicare – Dumnezeu a riscat totul, trimițându-L pe Fiul ca prunc în arenă (Ellen G. White, Viața lui Iisus, pp. 36–38, în orig.); născut dintr-o fecioară; așezat într-o iesle; păstorii – primii martori ai sosirii Lui (socotiți a fi martori nedemni de încredere, cărora li se interzicea să depună mărturie) (Luca 2).

De-abia aștept să ajungem în ceruri. Probabil că Ron va petrece primii o sută de ani ca să cunoască nemijlocit toate aceste istorii!

Jeannette Busby Johnson

Ascunsă în palmele Sale
Ascunsă în palmele Sale
În „Ascunsă în palmele Sale”, fiicele lui Dumnezeu din zilele noastre își relatează istoriile despre modul în care au respins minciunile vrăjmașului. Minciuni precum „Dumnezeu te-a părăsit, lăsându-te fără apărare, singură și fără speranță”. Pline de încredere, ele își împărtășesc experiența personală despre modul în care „Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiți în orice faptă bună” (2 Corinteni 9:8). Ele vorbesc despre har, despre perseverență și despre noi începuturi. Ele vorbesc despre ce înseamnă să fii... „Ascunsă în palmele Sale”.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedentECHIPAMENT
Articolul următorCsodálatos átalakulás