Așa vorbește Domnul, Dumnezeul tatălui tău David: „Ți-am auzit rugăciunea și ți-am văzut lacrimile. Iată că te voi face sănătos.”
2 Împărați 20:5
Era 19 ianuarie 2019 și era rândul meu să întâmpin oamenii la biserică. Chiar când mă îndreptam spre locul în care stăteam de obicei, am observat că deja preluase responsabilitatea o altă persoană. Așa că am mers într-un alt loc în care era nevoie de ajutor. Am salutat oamenii în timp ce le ofeream buletinul bisericii și câte o îmbrățișare. După aproape o jumătate de oră, principala responsabilă cu diaconia s-a apropiat de mine și mi-a spus că voia să mă întorc la postul meu obișnuit din holul principal. Mi-am luat rămas-bun de la colegul de acolo și m-am întors să merg împreună cu responsabila la locul meu. Atunci am simțit o durere cumplită în șoldul stâng. Nu mă puteam mișca. Am scos un țipăt puternic, în timp ce am strâns-o de mână pe responsabilă.
– Ce s-a întâmplat? m-a întrebat ea, privindu-mă îngrijorată.
– Nu mă pot mișca, nu pot umbla, i-am răspuns eu.
M-am ținut de ea o vreme, cât am mai rămas în hol. De îndată am început să mă rog: „Doamne, Te rog, ajută-mă! Am venit singură cu mașina la biserică și trebuie să ajung iar acasă.”Membrii bisericii s-au oprit să mă întrebe care era problema și dacă mă puteau ajuta.
– Rugați-vă pentru mine, era răspunsul meu.
Au trecut cam zece minute până am reușit să mă mișc din nou. Foarte încet am mers spre holul din față, apoi m-am așezat undeva în spate, în biserică. Stând jos am continuat să mă rog: „Doamne, ajută-mă să îmi termin îndatoririle și să mă întorc acasă.” Principala responsabilă s-a întors să vadă ce fac și m-a întrebat dacă aș vrea să continui să mă odihnesc sau aș dori să îmi continui îndatoririle. Am ales să mă întorc la datorie și m-am rugat ca Dumnezeu să continue să îmi liniștească durerea.
După ce a început serviciul de închinare principal, am mers în fața bisericii unde m-am așezat în locul rezervat pentru diaconii de sală. Când a sosit momentul să întâmpinăm vizitatorii, am simțit că durerea ascuțită din șold era acum la un nivel moderat. Din nou m-am rugat ca Dumnezeu să mă ajute să întâmpin vizitatorii cu zâmbet. Apoi a urmat povestirea copiilor, timp în care am strâns darurile copiilor pentru educație creștină. Încă simțeam o durere ascuțită, așa că m-am ținut puternic de bancă și am continuat să mă rog în timp ce copiii veneau în față. M-am rugat pentru putere să nu cad. Dumnezeu mi-a ascultat rugăciunea și mi-a dat putere să îmi duc la capăt îndatoririle și să mă întorc acasă în siguranță.
Doamne, Îți mulțumesc pentru atingerea Ta vindecătoare.
Pauline A. Griffith
