Har suficient – partea 2

Harul Meu îţi este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită. (2 Corinteni 12:9)

În încercarea de a mă asigura că avem destule „haruri” (cadouri) pentru toate participantele la conferință, am început să mă strecor în liniște pe lângă echipa de protocol, pe lângă muzicieni și pe lângă oricare altă persoană despre care credeam că nu avea să se supere dacă îi ceream să renunțe la darul ei – un semn făcut din lemn pe care era ștampilat cuvântul „Har”.

Chiar recursesem la această nebunie? Evident credeam că trebuie să rezolv acest deficit de „har” care amenința să strice punctul culminant al sfârșitului de săptămână!

M-am întors la locul meu transpirată, dar simțind că îmi împlinisem scopul și rezolvasem problema. Acum, cu siguranță, aveam suficient har!

Apoi, în liniștea acelui moment, am auzit aceste cuvinte din partea Domnului: „Harul Meu îţi este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită” (2 Corinteni 12:9).

Eram atât de supărată pe mine. Derulam în mintea mea scenarii cu un final diferit – dacă m-aș fi pregătit mai bine. Sau, poate, dacă L-aș fi lăsat pe Isus să Se ocupe de problema harului.

Privindu-le pe toate acele doamne ieșind în față drept răspuns la minunatul apel al vorbitoarei și primindu-și darurile de „har”, mi-am îndreptat privirea spre piciorul crucii.

Nu-mi venea să cred ce vedeam! Era „har” mai mult decât suficient pentru toată lumea! Da, chiar și pentru cei care fuseseră dispuși să renunțe la „harul” lor.

Ochii mi-au fugit spre cei pe care îi rugasem cu nerușinare să renunțe la darurile lor. Mi-am dat seama după privirile lor că se gândeau că nu avusesem suficientă credință că Isus avea să asigure destul „har” pentru ziua aceea. Și aveau dreptate. Eram vinovată.

Am dat apoi din cap și le-am făcut semne cu mâna să se îndrepte spre cruce pentru a-și primi darul.

Am învățat o lecție foarte prețioasă în ziua aceea. Isus ne este mai mult decât suficient și întotdeauna există destul har pentru noi toți!

Cindy Mercer

Carolyn Sutton
Carolyn Sutton
Un devoțional zilnic scris de femei, pentru femei

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor