„Să nu neglijăm…”

Să nu neglijăm să venim la adunare, cum au unii obiceiul, ci să ne îndemnăm unii pe alții, cu atât mai mult cu cât vedeți că ziua se apropie. (Evrei 10:25; trad. după NLT)

Îmi place să zbor. Da, ai citit bine. Îmi place să zbor. Eu și familia mea ne-am mutat în Statele Unite în 2001, cu cinci săptămâni înainte de atacul asupra turnurilor gemene, din 11 septembrie. În perioada imediat următoare acelui eveniment, multora le-a fost teamă să mai zboare, dar nu și mie. La două săptămâni după acea zi de neuitat, eram într-un avion și mă îndreptam spre o conferință a femeilor creștine în Texas. Îmi amintesc foarte clar acea zi, deoarece eram una dintre cei doi pasageri din acel avion mare. Echipajul ne-a invitat să stăm la clasa întâi, deoarece au spus că suntem curajoși. Nu aș spune că am fost curajoasă, dar știam două lucruri – îmi plăcea să zbor și îmi plăcea să mă întâlnesc cu surorile mele, ca să-L binecuvântăm împreună pe Dumnezeul nostru prin laudele și mulțumirile la adresa Lui.

Era planificat ca la acea conferință să participe cinci mii de femei din întreaga lume, dar doar câteva sute au participat. Ne-am întâlnit într-un centru de conferințe mare, de parcă am fi fost cinci mii de persoane acolo. Sincer, pe mine nu m-au deranjat scaunele goale. Toate am stat mai aproape de scenă și cântecele și aminurile noastre au răsunat de bucurie și recunoștință în toată sala. Da, am fost foarte bucuroase să fim în viață și să mă închin alături de surori ale noastre din diverse țări și culturi.

Acum, privind în urmă spre acele momente, mă întreb de câte ori neglijăm să ne întâlnim cu frații și cu surorile noastre la biserică pentru că suntem obosiți după o săptămână de muncă grea și de provocări stresante. Sau poate ne doare capul sau suntem supărate pe cineva din biserică și preferăm să nu vedem persoana respectivă. Totuși, când neglijăm părtășia, pierdem de fapt bucuria și binecuvântarea de care avem parte doar atunci când ne întâlnim împreună ca fiii și fiice ale lui Dumnezeu.

Da, știu cum este să mă trezesc sâmbătă dimineața cu febră și dureri în tot corpul după o săptămână grea. Știu cum este să mă dau cu greu jos din pat și să mă îmbrac pentru biserică. Dar cunosc și schimbarea pe care o simt când stau în biserică și mă bucur de discuțiile de la studiul biblic, când cânt imnuri de laudă la adresa lui Dumnezeu și când primesc o îmbrățișare caldă din partea unei surori de credință al cărei zâmbet îmi înveselește inima.

Dacă participarea la biserică este o luptă pentru tine uneori, fă la fel ca mine! Gândește-te la cei cărora nu le este permis să meargă la biserici și trebuie să se întâlnească în secret, lăudându-L pe Dumnezeu doar în șoaptă. Să nu credem că este absolut normal să avem privilegiul și libertatea de a ne întâlni pentru a ne închina lui Dumnezeu.

Heather-Dawn Small

Carolyn Sutton
Carolyn Sutton
Un devoțional zilnic scris de femei, pentru femei

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedentRespiraţia
Articolul următorClasa bobocilor