Nu se poate să fie rândul meu – din nou! – partea 1

Căci n-avem un Mare-Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci Unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca și noi, dar fără păcat. (Evrei 4:15)

Eram la sfârșitul anului 2017 și eram pregătită pentru anul următor – știam că urma să fie un an uimitor! În trecutul apropiat trecusem prin pierderi și prin tragedii, dar cu Dumnezeu biruisem și reușisem să îmi închei studiile doctorale. Aveam atât de multe motive de sărbătoare în viitorul apropiat: copilul cel mic urma să termine facultatea. Plănuiam să pășim împreună la festivitatea de absolvire. Eu și soțul meu aniversam treizeci de ani de căsătorie, mă transferam la un alt loc de muncă, fiul și nora mea așteptau primul meu nepot și casa pe care eu și cu frații mei o cumpăraserăm pentru părinții noștri avea să fie achitată integral. Da, 2018 se anunța a fi anul meu de fericire!

Primele ore ale anului m-au găsit plină de entuziasm și de așteptare. Zâmbete și cântece mi-au inundat inima, în timp ce telefonul a început să sune. La celălalt capăt al firului era unul dintre frații mei și i-am răspuns cu bucurie în glas. Cu un calm bine stăpânit, el a început să îmi povestească ce se întâmplase cu o seară înainte. Primul lui născut, nepotul meu care nu demult terminase facultatea, fusese invitat la o întrunire. Toți prietenii lui erau acolo. Apoi, un bărbat înarmat, neinvitat și neidentificat, a intrat în grabă și a deschis focul asupra nepotului meu și asupra unui prieten de-al său din copilărie. Răufăcătorul l-a rănit grav pe nepotul meu și l-a ucis pe celălalt tânăr. În timp ce procesam vestea, sufletul meu părea să strige către cer: „Nu se poate să fie din nou rândul meu! Am avut parte de suficiente nenorociri!”

În următoarele câteva luni am primit vești constant de la fratele meu. Ne-am încurajat unul pe celălalt și legătura dintre noi, destul de apropiată deja, s-a consolidat și mai tare. Dar, mai presus de orice, m-am rugat. I-am vorbit lui Dumnezeu despre temerile noastre, despre confuzia și tristețea noastră și L-am implorat să salveze viața nepotului meu. L-am lăudat pentru licăririle dragostei Sale pe care le vedeam în rugăciunile și în compasiunea celorlalți – luminițe în întuneric. Nepotul meu a supraviețuit, după luni de operații și de durere. Tristețea pierderii prietenului său va dăinui toată viața. Prin această experiență, eu am putut vedea autenticitatea lui Dumnezeu.

El este real. Răspunsul meu față de anumite situații nu Îi influențează dragostea pe care o are pentru mine. El mă caută acolo unde sunt. Eu nu pot alege când să fie rândul meu la durere sau la tristețe, dar pot alege să Îl laud pe El, căci în mijlocul luptelor și al momentelor de sărbătoare – pentru tine sau pentru mine – se află un Dumnezeu căruia Îi pasă cu adevărat.

Rose Joseph Thomas

Carolyn Sutton
Carolyn Sutton
Un devoțional zilnic scris de femei, pentru femei

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedentPornografia
Articolul următorA opta minune