Fii lumină!

Isus le-a vorbit din nou și a zis: „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții.” (Ioan 8:12)

„Uimitor! Cât de minunat! Niciodată nu am mai văzut așa ceva. Este atât de frumos.” Acestea au fost cuvintele pe care le-am spus eu, soțul meu și mama mea, ca reacție la ceea ce vedeam. Vizitam Carolina de Nord și coboram muntele cu mașina, pentru a merge în vizită la sora mea și cumnatul meu. Era luna mai, adică sezonul licuricilor. Soțul meu a hotărât să oprească pe marginea drumului ca să vadă dacă nu cumva putem vedea câteva dintre aceste uimitoare creaturi minuscule.

A oprit farurile de la mașină. Ce am văzut a fost un adevărat spectacol de lumini! Îți tăia respirația și am rămas uimiți și fermecați. Deja trăim în Carolina de Nord de câțiva ani și, cu toate că încă vedem licurici și sunt frumoși, niciodată nu am văzut un asemenea spectacol de lumini cum am văzut în acea noapte, cu mulți ani în urmă.

Experiența aceea îmi reamintește că Isus este Lumina lumii și că El I-a învățat pe urmașii Săi să fie o lumină pentru ceilalți. Sunt foarte binecuvântată că de la o vârstă tânără m-am îndrăgostit de Isus, că am înțeles ce a făcut El pentru mine și pentru întreaga omenire, chiar dacă la acea vreme eram doar un copil. Părinții mei creștini și-au arătat lumina lor pentru Isus învățându-ne, pe mine și pe sora mea, cum să îi iubim pe semenii noștri și să nu îi judecăm. Îmi amintesc că ne spuneau: „Niciodată nu poți ști prin ce trece celălalt până când nu umbli în pantofii lui și nu ajungi să vezi lucrurile din perspectiva lui.” Ce lecție valoroasă, care mi-a rămas în minte chiar și acum!

Matei 5:14-16 ne spune să fim o lumină pentru lume, astfel încât oamenii să Îi poată da slavă lui Dumnezeu. M-am împiedicat de multe ori, în călătoria mea cu El, dar El întotdeauna mă ridică și mă asigură că mă iubește și că este cu mine. Cât de minunat este Dumnezeul căruia Îi slujim! El este și cu tine. Ba, mai mult, El ne-a dat fiecăruia daruri pe care le putem folosi pentru a le arăta celor din jur dragostea Lui. Chiar dacă în viață ne confruntăm cu provocări, lumina noastră poate străluci puternic, astfel încât ceilalți să poată vedea cum ne raportăm la acele provocări ca niște creștini.

Să fim cu toții la fel ca acei licurici care au luminat cerul atât de puternic în acea noapte și să fim lumini pentru ceilalți, arătându-le dragostea lui Dumnezeu și vorbindu-le despre Isus. Într-o zi, curând, El Se va întoarce și ne va lua acasă. Ce zi glorioasă va fi!

Jean Dozier Davey

Carolyn Sutton
Carolyn Sutton
Un devoțional zilnic scris de femei, pentru femei

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor