Dă-te la o parte!

Nădăjduieşte în Domnul! Fii tare, îmbărbătează-ţi inima şi nădăjduieşte în Domnul! (Psalmii 27:14)

Acum sunt bunică. Timpul a trecut repede. Sunt o persoană care preia mereu inițiativa, încercând să rezolve problemele. Mi-a luat o viață să învăț să aștept intervenția Domnului. Atunci când copiii erau mici, locuiam într-o zonă urbană, cam la 50 de kilometri la sud de San Francisco, în California. Am observat și la fiica mea calități de lider dăruite de Dumnezeu. Drept rezultat, ne-am confruntat în ocazii nenumărate. Mă justificam: Eu sunt părinte și ştiu ce e mai bine. Pe la cincisprezece ani, fiica mea dorea o mașină. I-am spus că atunci când va economisi destui bani pentru o mașină, pentru permisul de șofer și pentru cheltuielile de funcționare a mașinii, mai vorbim. După numai un an, mi-a zis: „Am banii pentru mașina mea și deja am găsit mașina la un parc de vânzări auto.”

În anul întâi de colegiu, a vrut să meargă să locuiască la țară, la bunici, și să învețe de acasă. Serios? Am spus că nu se poate și i-am indicat alte opțiuni. Nu prea i-a convenit. Totuși, în magazinul pentru animale unde lucra, a întâlnit niște clienți care au invitat-o să locuiască la țară cu ei. Erau un cuplu tânăr și aveau câțiva câini care locuiau cu ei în casă, iar în grajd aveau și cai. Fiica mea a fost încântată. Îi plăceau prea mult animalele, avea un dar pentru aceasta, și a prins ocazia să trăiască în casă și lângă casă cu animalele.

Avea optsprezece ani pe atunci. S-a dus, chiar dacă sfatul mamei ei a fost că nu se cuvenea ca o tânără să meargă să locuiască în casă cu un cuplu căsătorit care avea în jur de treizeci de ani. În inocența ei, credea că se descurcă, orice ar fi. Apoi, într-o zi, o prietenă m-a sunat și i-am spus oful meu. Iar buna mea prietenă mi-a dat un sfat deosebit: „Dă-te la o parte și lasă-L pe Domnul să lucreze.”

Au trecut câteva luni și fiica noastră ne-a sunat spunând că trebuie să plece de acolo, pentru că, în lipsa soției, soțul i-a făcut avansuri. Inima mi s-a umplut de furie, dar și de bucurie, în același timp. Am învățat că părinții nu pot să-și restrângă copiii și că trebuie să se dea la o parte din cale și să-i lase să învețe din propriile experiențe. Am învățat că la vârsta ei eu îi pot fi doar prietenă, în niciun caz și conștiință. Dar cel mai mult am învățat să mă rog cu insistență și să mă dau la o parte din drum pentru ca Domnul să lucreze.

Marcella Lynch

Carolyn Sutton
Carolyn Sutton
Un devoțional zilnic scris de femei, pentru femei

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedentÎn luptă, dar nu disperaţi
Articolul următorPorunca a cincea