Lumina cerească

Domnul este lumina şi mântuirea mea: De cine să mă tem? Domnul este sprijinitorul vieţii mele: De cine să-mi fie frică? (Psalmii 27:1)

Mă bucur de momentele de dimineață devreme; toate creaturile se trezesc odihnite, cu energie și înviorate. Și „bateriile” noastre s-au reîncărcat, iar spiritul ni s-a înviorat. Ce pace și delicatețe simțim în zori: roua strălucitoare sclipind în lumina dimineții, cu „ecourile” ei liniștite.

Dumnezeu m-a trezit astăzi de dimineață pentru a savura splendoarea câtorva nori roz la orizontul răsăritului. Privind acei nori, am observat nuanța albăstruie de pe cer ca nuanța ochilor cuiva cunoscut. Alți câțiva nori se învârteau în jur ca niște păsărele care celebrau promisiunea primăverii. Unele chiar s-au înălțat în zbor, ajungând la balconul meu. Am privit și am așteptat perindarea copiilor și a adulților spre școala sau spre munca lor. Dintr-odată, totul prindea viață și începea agitația zilei. Dar cum priveam și gândeam eu așa, norilor din orizont li s-a schimbat culoarea: rozul s-a schimbat în purpuriu, purpuriul în oranj, ca apoi oranjul să devină galben strălucitor. Norii erau luminați de lumina deplină a zilei. Explozia de raze de soare a umplut cerul cu lumina lor senină.

Această viziune mărturisește despre schimbarea pe care o face „Soarele Neprihănirii” noastre – Fiul lui Dumnezeu – căci „tămăduirea va fi sub aripile Lui” (Maleahi 4:2). Dacă stăm lângă Sursa luminii, strălucirea Sa alungă din suflet întunericul nopții. Nu putem fi de folos lumii dacă nu suntem conectați la puterea Sursei cerești. Un bec nu poate fi folositor dacă nu este montat la o lampă și la sursa de energie. Legați la lumina pură, Creatorul nostru, putem cânta același tril de dragoste pe care și păsărelele îl cântă Creatorului lor. Spiritul nostru se înalță în reînnoirea zilnică a credinței și în apropierea de Creator. Ne putem cufunda în calmul și în delicatețea Sa. El devine tăria și reduta rezistenței noastre zilnice.

Dumnezeu face să răsară soarele în fiecare dimineață pentru un nou început, dovadă a dragostei Sale care dăruiește o nouă șansă de renaștere. El ne face în stare să umblăm în lumina Sa, în loc să umblăm în întuneric și în înfrângere, pe care le-am trăit toți, într-un fel sau în altul. Lumina Sa îi împodobește pe cei din poporul Său, ca ei să lumineze lumea cea întunecată. Lumina și dragostea lui Dumnezeu sunt semnale luminoase de speranță pentru fiecare nouă zi.

De ce să nu ne preocupăm, dimineața devreme, înainte de munca fiecărei zile, să petrecem timp fără grabă conectați la Sursa luminii cerești? Celor care fac așa, Dumnezeu le-a promis călăuzire în viață.

Naomi Woods

Carolyn Sutton
Carolyn Sutton
Un devoțional zilnic scris de femei, pentru femei

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedentToleranţa
Articolul următorAvion de croazieră cu patru motoare